Eu nu stie!

E atat de liniste acum,

de parca toate obiectele 

din jurul meu

sunt insarcinate

cu sunete surde.

E atat de liniste acum,

incat aud inima-mi batand,

sangele-mi curgand

si timpul suspinand

inecat de nisipul din clepsidra.

Si-mi aud gandurile,

ce se ciocnesc pe potecile

intortocheate ale mintii mele.

Imi aud nesiguranta,

ce se scufunda tot mai adanc

in oceanul ideilor absurde.

-Ce vrei, fetito? ma intreaba fiinta ce sunt eu.

-De unde sa stiu ce vreau, daca tu esti eu

si tu nu stii?

Dialog ce se transforma in monolog,

inghitit apoi de linistea in care pluteste,

mazgalit de lacrimi:

"Nu stiu  ce vreau, dar stiu sigur

ca am nevoie de ceea ce, poate,

acum nu cunosc."