Loc însorit, plin de speranță și visuri permise;
orășel cu aer răcoros și blând,
ce-mi mângâie fruntea plina de gânduri -
și bune și rele;
liceu cu brazi frumoși
și ferestre de la care-mi priveam
viitorul încrezătoare,
De Ce ai zburat pe aripile timpului,
pe aripile a câțiva ani speciali
și m-ai dus într-un decor cenușiu,
cu blocuri și inimi gri?
În decorul uniformizant, visurile
ar fi trebuit să se împlinească,
iar totul să fie măcar pe jumătate de fascinant
din cât era în imaginația mea bogată.
În pustiul gri, aerul păstrează câteva resturi
din vechile dimineți frumoase, iar
visurile se mai trezesc din amorțeală
doar când se aud ecouri de pescăruș.
Nu mai e Neverland, nu mai e locul în care,
oricât de complicat ar fi fost,
puteam să îmi las problemele în spate.
Nu mai simt căldură, ci
zale grele ce-mi înlănțuiesc spiritul.
Acum, singurele bucurii mi le fac
amfiteatrele goale, nevinovate astfel
și câțiva oameni frumoși.
