7

    In urma cu cateva luni, o tanara fata discuta cu doctorul la care o trimisese medicul ei de familie, deoarece nu stia de ce avea anumite simptome, de cand se intorsese din calatoria de afaceri din Africa.

   -Au venit analizele, domisoara Carter, spuse doctorul.

   -Si? Ce spun? Ce am? intreba Tiffany.

   -E complicat de spus. Se pare ca ai in corp o ... bacterie ... Prea putin cunoscuta chiar si in zilele noastre.

   -Si asta ce inseamna?

   -Domnisoara Carter, nu stiu cum sa iti spun asta...dar se pare ca mai ai doar... sapte zile de trait. Imi pare foarte rau.... Am face orice ca sa va ajutam, daca am stii cum.

   In momentul in care Tiffany a auzit numarul 7, a ametit dintr-o data, vederea intunecandu-i-se. Si-a revenit in clipa urmatoare, a spus "Da...multumesc..." si a iesit repede pe usa cabinetului. Afara o astepta fratele sau, Kris.

   -Ce s-a intamplat, surioara? o intreba el de cum a vazut-o iesind, alba la fata ca hartia.

   -Bacterie necunoscuta...7...abia raspunse ea.

   -Sapte ce, draga mea? 

   -Zile. Timpul care mi-a mai ramas. 

   -Ce? Dar, asa ceva nu se poate! Nu accept sa imi pierd sora! Trebuie sa se poata face ceva...nu stiu, orice! Oricat ar costa...oricat de departe ar trebui sa mergem....izbucni baiatul.

   -Kris, Kris, opreste-te...ii raspunse Tiffany cu voce joasa si lacrimile curgandu-i incet incet pe obraz. Nu ingreuna situatia. Nu se poate face nimic. Asta e...

  -Dar, nu se poate...nu se poate Tiffany!

  -Nu avem ce face...Dar, spuse ea stergandu-si lacrimile stangace, niciodata nu am fost genul care sa se planga de ceva, chiar de o nedreptate. Mereu am luat totul exact asa cum este, fara sa ma intreb cum sau de ce. Si nu o voi face nici acum.

   -Dar...incepu Kris.

   -Vreau sa imi petrec cat mai frumos ultimele zile. Tu esti singura mea familie... Vei ramane langa mine?

   -Bineinteles! Cum as putea sa te parasesc acum, draga mea?! Ce vrei sa facem?

   -Sa calatoresc. Stii, cand ma gandeam la moarte, ca la ceva foarte indepartat totusi, speram intotdeauna sa fiu undeva pe o plaja sau pe malul unui lac sau ceva de genul...

   -Atunci, vom merge la plaja! spuse Kris, incercand sa zambeasca. Hai sa mergem acasa, sa ne luam niste haine si pe urma ne indreptam spre aeroport. Ok?

   -Suna bine. Si unde ne ducem?

   -Luam primul zbor care ne duce spre o insula exotica. Sper sa gasim un zbor cat mai rapid.  

   Cei doi au plecat din spital, au mers acasa, si-au facut in liniste bagajele si s-au dus spre aeroport. Au gasit un 

zbor spre o destinatie perfecta pentru ei, care pleca intr-un sfert de ora. Zborul avea sa dureze trei ore, timp in care traversau jumatate de ocean. Aveau sa ajunga cand va fi dimineata pe insula spre care se indreptau. 

   In avion, Kris o lasa pe Tiffany sa stea la geam. Desi nu vroia sa mai planga, Tiffany se intrista nespus cand realiza ca viata ei se va termina la aproape 22 de ani si ca nu va mai putea avea parte de toate experientele, placute sau neplacute, pe care le traiesc majoritatea oamenilor. Incepu sa se imagineze prinsa intr-o clepsidra, in care fiecare graunte minuscul de nisip cadea in jurul ei cu o viteza indoita si cu un zgomot asurzitor, in care ii putea auzi pe cei dragi spunandu-i lucruri insignificante, pe care insa nu i le vor mai spune niciodata, fie pentru ca nu mai erau ei, fie pentru ca ea pleca departe, fie pentru ca ea va...muri. Si numai gandul acesta ii dadea fiori. 

   Fiecare om stie ca ce se naste, trebuie sa moara, dar mereu ne gandim la moartea noastra ca la ceva care va fi peste mult timp, fara sa stim ca, poate, timpul ni se termina maine, peste trei zile sau peste o luna. Si Tiffany stia exact cat timp ii mai ramasese. Desi nu prea putea sa fie puternica intr-un astfel de moment, isi spuse ca nu ar vrea ca ultimele ei zile sa si le petreaca inchisa intr-o camera de hotel, plangand, daca putea sa le schimbe in niste zile frumoase, ultimele momente care nu puteau deveni niciodata amintiri, cel putin pentru ea. Asa ca se va bucura de fiecare lucru intalnit in calatorie, cum se bucura de rasaritul soarelui din ocean pe care il vedea pe geam.

   Dupa un zbor destul de lung, fratii Carter au ajuns pe insula mult visata de Tiffany. S-au cazat la singurul hotel de acolo fara probleme, pentru ca in acel moment nu erau prea multi turisti acolo. In timp ce il astepta pe fratele sau sa se intoarca de la receptie, ii cazura niste reviste pe care le cumparase mai devreme. S-a aplecat sa le ia, dar un tanar i le stransese deja. 

   -Multumesc, zise Tiffany.

   -Nu ai pentru ce, raspunse el, zambind apoi se indrepta spre scarile hotelului.

   La scurt timp, Kris s-a intors. Aveau camera la parter, fiindca nu vroia ca Tiffany sa faca vreun efort. S-au dus in camera, si au despachetat lucrurile, apoi au dormit pentru o jumatate de ora. Cand s-au trezit, Kris si Tiffany s-au plimbat prin imprejurimile hotelului, oprindu-se la o terasa. 

   Spre seara, Tiffany i-a spus lui Kris ca vrea sa se plimbe pe plaja. Fratele sau a intrebat-o daca sigur nu vrea sa o insoteasca, dar fata a raspuns ca va fi bine, sa nu isi faca griji, cel putin in ziua respectiva. A mers pe plaja mult timp, iar cand s-a asezat pe un sezlong, deja se facuse intuneric bine. In timp ce privea oceanul, ascultand valurile care se spargeau linistite la tarm, cu gandurile aiurea, langa ea se aseza un baiat, acelasi care ii ridicase revistele de dimineata.

   -Hei...spuse el.

   -Buna, raspunse ea zambind. Credeam ca sunt singura de pe plaja.

    -Se pare ca nu esti. Eu sunt Tristan.

   -Tiffany, imi pare bine. Esti turist, nu?

   -Da. La fel ca tine, nu?

   -Da. Cat stai aici, daca se poate stii? intreba fata, putin curioasa.

   -Doua saptamani. E locul meu de vacanta preferat.

   -E un loc frumos...Pacat ca eu nu pot ramane mai mult de inca sase zile...

   -Oh....da, chiar pacat. Nu vrei sa ne intoarcem la hotel? o intreba el. Te pot insoti, daca nu te deranjeaza.

   Tiffany ii spuse ca nu si pornira amandoi spre hotel. Erau la o distanta relativ mare si aveau ceva de mers. Cand mai erau cativa metri, Tiffany ameti si nu avu incotro decat sa se sprijine de Tristan. Acesta se ingrijora, o intreba daca avea ceva, iar ea insista ca nu, insa descoperi ca nu mai putea sa mearga prea bine asa ca Tristan o lua in brate. La intrarea in hotel, ii vazu Kris, care se repezi imediat la ei.

   -Tiffany! Ai patit ceva?

   -Nu am nimic, fratioare...nu am nimic...Multumesc, Tristan, ii zise ea, cand acesta o puse jos.

   -Odihneste-te, bine? spuse el ingrijorat.

   -Desigur. Haide, Kris. Sa ne intoarcem in camera. 

   -Cine e Tristan? intreba Kris, dupa ce o ajuta sa se aseze pe fata pe patul ei.

   -E turist, ca si noi. L-am vazut prima data azi, in hotel si pe plaja a venit sa vorbeasca cu mine.

   -Aha. Si? Cum e?

   -Cumsecade. Nu-ti face griji, nu sunt in masura sa ma atasez prea tare de cineva. Stiu, crede-ma. Si nici nu vreau sa se ataseze cineva de mine. Ar fi teribil, mai ales pentru acel cineva. Eu...deja nu mai contez....spuse Tiffany, apoi adormi.

   A doua zi, descoperi ca fratele ei deja se gandise ce vor face in acea zi. Astfel, ei s-au trezit, destul de tarziu, au luat micul dejun la restaurantul hotelului, apoi s-au dus sa vada acvariul, in care se gaseau diverse specii de pesti mari si viu-colorati, unii dintre ei, apoi la gradina zoologica. Acolo, s-au intalnit cu Tristan, care cerceta cu atentie zona reptilelor. Kris s-a imprietenit repede cu Tristan, iar acesta din urma si-a petrecut restul zilei cu fratii Carter.

   Ziua urmatoare, Tiffany si Tristan au spus ca vor sa vada rasaritul, iar Kris s-a prefacut foarte obosit, zicand ca nu vrea sa se trezeasca asa devreme. Asa ca Tiffany a mers doar cu Tristan pe plaja. Amandoi urmareau fascinati transformarea culorilor, atat ale cerului, cat si ale oceanului, in momentele in care soarele se inalta tot mai sus pe cer, cand Tiffany s-a gandit ca Tristan se apropie prea mult de ea si ar fi incorect ca el sa nu stie adevarul, sumbrul ei adevar. Asa ca incerca sa isi gaseasca cuvintele pentru a-i explica ce se intampla cu ea.

   -Tristan, trebuie sa iti spun ceva...

   -Da, spune...E vreo problema?

   -Da. Cu mine. Peste 4-5 zile, nu stiu, bineinteles exact cand, voi...

   -Vei pleca de aici? intreba el.

   -Da. Dar nu numai de aici. Voi pleca. De tot. Am o bacterie necunoscuta in mine...nu stiu cum de am contactat-o, iar doctorii spun ca nu au ce sa imi faca. Mai am doar aceste cateva zile de trait....

   Tristan, care o privise pana atunci in ochi, o imbratisa si o saruta. Apoi ii spuse ca asta nu e adevarat. Si de ce ar inventa asa ceva.

   -Tristan, te rog, nu mai face asa ceva. Si nu inventez nimic. E adevarat, din pacate. Ti-am spus pentru ca asa e corect, sa stii si tu....

   -Tu chiar vorbesti serios?

   -Da. Din pacate...

   -Si acum ce ar trebui sa fac? zise el, asezandu-se pe nisip.

   -In legatura cu ce? intreba Tiffany, asezandu-se si ea langa el.

   -Cu tot ce incep sa simt...Nu iti dai seama...?

   -Ba da. De aceea ti-am spus. Si nu vreau sa incepi sa simti ceva. Pentru ca vei suferi. Si nu vreau asta. Poate era mai bine daca nu te cunosteam....

   -Dar m-ai cunoscut, nu poti schimba realitatea....Ce ar trebui sa fac acum, Tiffany?

   -Poti pleca oricand, te poti preface ca nu ma cunosti, cum vrei tu...promit ca nu ma deranjeaza, daca e spre binele tau.

   -Nu pot sa fac asta! Ai innebunit?! Daca raman langa tine pana la sfarsit, iti convine?

   -Mai intrebi? Ar fi perfect. Sa te am pe tine si pe fratele meu langa mine...

   -Atunci, asa ramane.  

   Din acea zi, Tristan a fost mereu langa Tiffany, insotind-o in fiecare loc pe care aceasta il vizita impreuna cu Kris...Dar, cum timpul pare ca trece de doua ori mai repede cand se apropie ceva foarte neplacut, a venit si ultima zi a lui Tiffany...Seara ametise foarte tare si nu mai fusese in stare sa mearga, ca in ziua in care l-a cunoscut pe Tristan. Cu toate acestea, ea a insistat sa mearga sa vada pentru ultima data rasaritul, alaturi de ei, Kris si Tristan. 

   

   Cei doi i-au respectat dorinta. Au intins-o pe un sezlong, si ei s-au asezat in genunchi, de o parte si de alta a ei... Si astfel, tinandu-le, de mana pe persoanele cele mai importante pentru ea din ultima vreme, Tiffany a inchis frumosii ei ochi, odata cu o sclipire rosiatica a soarelui proaspat inaltat deasupra apei.

 

Ingerul

  Serafimii Azazel si Eliel se plimbau prin Eden, in timp ce discutau despre fiintele pentru care Dumnezeu si-a trimis in lume propriul Fiu ca sa le salveze, adica despre noi, oamenii. Asezandu-se pe o banca inconjurata de trandafiri, Eliel ii spuse ingerului Azazel:
   -Stii, uneori mi-ar placea sa fiu si eu acolo, pe Pamant, sa cunosc viata lor...
   -Mie nu cred ca mi-ar placea. In lumea oamenilor exista razboaie, ura, rautate...lucruri de care aici nu avem parte.
   -Ai dreptate, Azazel, dar mai exista si iubire, prietenie si oameni speciali. Buni.
   -Desigur, dar lucrurile astea sunt rare, iar oamenii buni de care vorbesti tu, Eliel, sunt desconsiderati, de cele mai multe ori.
   -Dar noi stim adevarul, nu-i asa? Cunoastem sufletul fiecarui muritor si ii admiram pe oamenii onorabili.
   -Da, dar nu cred ca ei stiu asta asa ca nu le foloseste la nimic, ii zise Azazel.
   -S-ar putea sa nu o stie, dar, daca nu se vor lasa coplesiti de rautatea din jurul lor, vor avea parte de toata consideratia noastra, odata ajunsi in Rai, continua Eliel.
   Azazel nu mai spuse nimic. Chiar si pentru un inger, Eliel era prea idealist, asa ca el nu mai incerca sa il convinga de imperfectiunea oamenilor.
   -Azazel...incepu Eliel.
   -Da. Ce e?
   -Eu vreau sa ma duc acolo. Sa traiesc macar pentru cateva zile ca un muritor si sa iti spun apoi daca ai dreptate, daca nu e nimic de salvat sau dimpotriva, daca oamenii merita ce e mai bun din partea noastra si a Tatalui. Eu cobor pe Pamant.
   -Nu voi incerca sa te fac sa te razgandesti. Dar stii bine ca daca nu te vei intoarce in maxim o saptamana, dupa timpul oamenilor, ceilalti ingeri iti vor remarca lipsa, Michail va incepe sa puna intrebari si nu te vei mai putea intoarce fiindca te vor considera ceva foarte aproape de un tradator. Vei fi un inger cazut. Asta vrei?
   -Nu, bineinteles ca nu. Ma voi intoarce, promit. Nu intentionez sa devin un inger cazut. Vei incerca sa ma acoperi, bine?
   -Da...dar ai grija! O saptamana. Mai mult nu iti pot oferi.

 
Imediat dupa aceea, Eliel cobori pe Pamant. Printre blocurile cenusii nu s-a vazut decat o lumina slaba, plutind spre pamant. Cand lumina a atins asfaltul, in acel loc a aparut un baiat. Parea sa aiba in jur de saptesprezece-optsprezece ani, cu un par saten-inchis si ochi verzi stralucitori ca smaraldele. Purta un tricou si niste blugi, dar era descult.
    A iesit dintre blocuri, mergand fara tinta pe trotuar, pentru ca nu stia unde sa se duca. S-a oprit pe o banca. Privea orasul si se minuna de fiecare imagine pe care o vedea sau de fiecare sunet pe care il auzea. Se gandea ca, poate, pana la urma, nu e chiar asa de rau sa fii om.
   In timp ce statea pe banca, un barbat s-a asezat langa el. Era putin nelinistit, fiindca, odata venit pe Pamant, nu mai putea citi sufletul oamenilor.
   Barbatul care se asezase langa Eliel era un profesor de literatura, ce preda la un liceu din oras. Era unul dintre oamenii aceia buni si cinstiti pe care ingerul vroia atat de mult sa-i cunoasca.
   -Ce faci aici, atat de tarziu? il intreba omul pe Eliel.
   -Nu fac nimic special, doar stau, vad si ascult, raspunse Eliel, cu sinceritatea care il caracteriza.
   - Nu te duci acasa?
   -Nu am una...
   -Cum se poate asa ceva? se sperie omul. Cum te numesti?
   -Eliel.
   -De unde esti?
   -Nu stiu. Nu-mi amintesc, se hotari ingerul sa ii zica. Probabil ca omul acela l-ar fi considerat un nebun daca i-ar fi spus ca a coborat din Rai pentru a vedea cum traiesc muritorii.
   -Saracul de tine...sa nu iti amintesti nimic...Oh, dar vad ca esti si descult...Nu ai vrea sa dormi in seara asta la mine? Sunt sigur ca fiul meu iti poate imprumuta niste tenesi...
   -Da, vreau. Sunteti foarte bun cu mine, chiar daca nu ma cunoasteti, ii raspunse Eliel bucuros.
   -Nu spune asta. Te voi cunoaste cand iti va reveni memoria. Pana una-alta, se vede ca esti baiat de treaba, zambi omul. Apropo, eu sunt John.
   Astfel, ingerul si John plecara spre casa celui din urma. Cand au ajuns, toate luminile din casa erau stinse. Probabil ca cei trei copii ai lui John, Nicholas (17 ani), Emily (16 ani) si Darren (8 ani), dormeau deja. John era divortat si locuia numai impreuna cu copiii lui. Au intrat in casa. I-a aratat lui Eliel unde era baia, apoi l-a dus in sufragerie, spunandu-i ca poate dormi pe canapea. I-a adus o patura dupa care s-a retras in propriul dormitor, pentru ca avea ore a doua zi, devreme.
   Cand s-au trezit Nicholas si Emily si au coborat in sufragerie, s-au speriat sa il vada pe Eliel strangandu-si patura...
   -Tata, tataa! A intrat un hot! striga Emily.
   -Linistiti-va, le spuse John iesind din baie. El e Eliel. L-am intalnit seara trecuta. Bietul de el nu isi aminteste altceva decat numele.
   -Dar, tata, incepu Nicholas, de unde stii ca e de incredere, ca sa il aduci in casa?
   -Pur si simplu stiu, bine? Acum, purtati-va frumos cu bietul baiat. Eliel, acestia sunt Nicholas si Emily. Darren, pustiul meu de opt ani, nu s-a trezit inca. Nu se duce la scoala azi. Am vorbit cu vecina sa il ia la ea pana ne intoarcem noi.
   -Imi pare bine sa va cunosc, spuse Eliel, putin stangaci.
   -Vai, dar nu poti ramane singur acasa, zise John dintr-odata. M-am hotarat, mergi cu noi la liceu. De fapt, cu Emily si Nicky, nu-i asa, copii?
   -Dar tata....! incepura ei.
   -Nu vreau sa aud un cuvant. Haideti, se face tarziu.
   Ajunsi la liceu, John s-a dus in cancelarie, iar Emily si Nicky au ramas in curtea liceului, nestiind cu cine sa mearga Eliel.
   -Nicholas, te rog, spunea Emily, azi am antrenament cu majoretele si trebuie sa ma intalnesc cu Zach. Nu pot face pe dadaca!
   -Iar eu, Emily draga, am antrenament la fotbal. Nici eu nu pot sa am grija de Eliel.
   -Va rog, nu va mai certati, interveni Eliel. Nu imi amintesc mai nimic eu, dar cred ca pot sa am grija de mine. Nu trebuie sa stau cu niciunul dintre voi daca sunteti ocupati.
    -Inteligent baiat, spuse Emily incantata, sarutandu-l pe obraz pe Eliel, fugind apoi dupa niste colege.
    -De acord cu sor-mea, zise si Nicholas, strangandu-i mana, dupa care a plecat si el.
     Ramas singur, Eliel a intrat in liceu, s-a plimbat prin toata cladirea de vreo cateva ori, apoi s-a dus pe terenul de fotbal. Intr-un colt, vazu niste baieti mai mari care se luau de un baiat schiop.
    -Hey! Ce aveti cu el? De ce nu il lasati in pace? interveni Eliel, cu bunatatea si inocenta care il caracteriza.
    -Tu ce ai patit, dragutule, vrei sa "discutam" si cu tine? ii raspunse unul dintre baieti.
    Baietii l-au lasat pe schiop in pace, inconjurandu-l pe inger. Tocmai atunci, Nicholas a venit in fuga inspre ei, vazand ca Eliel are probleme.
     -Hey! Ce se intampla aici? spuse el.
     -Baiatul asta frumusel face pe curajosul, ii raspunse unul din tipii mai mari.
     -Sunt sigur ca nu a fost intentia lui sa va faca probleme. Haide, pustiule, sa plecam de aici.
     Si Nicholas il lua pe Eliel de acolo.
     -Ai spus ca poti sa ai grija de tine! ii zise Nicky.
     -Imi pare rau, se scuza Eliel, desi stia ca nu a gresit cu nimic.
     -Acum, te rog frumos sa stai pe banca pana termin eu. Pe urma mergem acasa.
     -Bine, incuviinta Eliel si se aseza, urmarindu-l cuminte pe Nicholas si echipa lui cum se antrenau.
     Peste doua ore, cei doi s-au indreptat spre casa. S-au dus la vecina sa il ia pe Darren, apoi au intrat. Nicholas s-a dus in camera lui. Eliel a ramas cu Darren. Au facut cunostinta. Cel mic s-a atasat imediat de el, simtind ca il cunoaste dintotdeauna. Pana a venit John acasa, Eliel a stat cu Darren, uitandu-se cu el la desenele animate preferate ale baiatului.
      Emily s-a intors acasa foarte tarziu, suparata.
      -Ti-a facut Zach ceva? o intreba John, ingrijorat.
      -Chiar vrei sa vorbesti cu mine despre asta? Nu esti mama! spuse Emily furioasa, inchizandu-se in camera ei.
      -Nu o baga in seama, Eliel draga, ii spuse John pe un ton trist. Asa se comporta ea de cand am divortat de mama ei. Ce o supara, de fapt, e ca Lilith a vrut ca ei sa ramana cu mine si ca nu a luat-o la ea...Dar o sa-i treaca....
      -Sunt sigur de asta, raspunse ingerul, hotarandu-se ca in zilele care ii mai ramaneau sa vorbeascu cu Emily pe tema asta.
      La ora de culcare, Darren incepu sa planga ca el vrea o poveste. John era obosit, iar Emily si Nicholas nici nu vroiau sa auda de asa ceva. Eliel se hotari sa ii spuna el una baiatului. Ii povesti despre un inger care vroia atat de mult sa ii cunoasca pe oameni, incat a coborat pe Pamant, amestecandu-se printre ei. Lui Darren ii placu mult povestea si adormi imediat ce Eliel  iesi din camera.
     A doua zi, John, Nicholas si Emily s-au dus la liceu, iar Eliel l-a dus pe Darren la scoala. Baiatul era foarte mandru de noua lui cunostinta, spunand tuturor celor pe care ii intalnea: "El e noul meu prieten, Eliel!" Dupa ce l-a dus pe Darren, ingerul a plecat sa se plimbe prin oras. Cel mai mult i-a placut lacul de langa parc si a hotarat sa mai mearga acolo in zilele urmatoare. S-a intors acasa cu cateva minute inaintea lui John, l-a ascultat pe acesta in legatura cu problema divortului de Lilith si i-a spus o alta poveste frumoasa micului Darren la culcare.
   In a patra zi a lui Eliel pe Pamant, era vineri. Dupa ore, Emily trebuia sa il intalneasca pe Zach in parc. Acesta nu a mai aparut. Eliel era pe acolo si a vazut-o stand singura, jos, pe iarba. S-a asezat langa ea.
   -Buna, Emily!
   -Oh, tu erai....hey...
   -S-a intamplat ceva?
   -Da...Pot sa iti povestesc? Chiar am nevoie de cineva care sa ma asculte, fara sa ma judece.
   -Bineinteles ca poti sa imi spui...
    Si Emily ii povesti despre cat de dezamagita e de mama ei, despre cat de enervant de bun si de atent e John cu ei si despre tampeniile pe care i le face Zach. Cand se intoarse cu Eliel acasa, era mult mai linistita si chiar il imbratisa pe tatal sau si insista sa ii spuna ea povestea lui Darren inainte de culcare...
    -Ce-a patit? se mira John.
    -Am stat de vorba, atata tot, ii raspunse Eliel.
     Duminica au iesit cu totii la plimbare, fapt ce nu mai avusese loc de mult, mult timp. Emily avusese parte de o schimbare aproape vizibila, fiind mult mai atenta cu tatal ei si cu fratele cel mic. Nu mai era artagoasa nici cu Nicholas. In timp ce mergeau, Eliel isi aminti ca saptamana lui pe Pamant aproape s-a incheiat. In seara aceea trebuia sa plece, altfel ar fi aparut complicatii. In timpul scurt pe care l-a avut la dispozitie, s-a atasat de familia care a avut bunavointa sa il adaposteasca. Se bucura ca le-a putut fi de ajutor, cel putin ca a adus-o pe Emily la simtaminte mai bune.
     Seara, a iesit in curtea din spatele casei. Nu vroia sa isi ia la revedere de la ei. Unde le-ar fi putut spune ca pleaca? Si-a intins minunatele-i aripi albe si a parasit Pamantul, intorcandu-se in Rai.
   
     -Chiar la timp! se bucura Azazel cand il vazu.
     -Vezi ca m-am intors? ii zambi Eliel.
     -Da, Sunt foarte fericit ca te-ai intors! Ma bucur ca nu ai devenit un inger cazut.
     -Iar eu sunt fericit ca am fost pe Pamant, pentru putin timp, dar chiar si asa!
     -Cum a fost? Cum ti s-au parut oamenii? intreba Azazel.
     -A fost minunat, dragul meu Azazel. Pe Pamant exista atat rautate, cat si bunatate. M-am bucurat sa vad ca inca mai sunt oameni cu simtul datoriei, care isi asuma responsabilitati si care pot deveni mai buni. In fiecare om exista atat o parte rea, cat si una buna. Stiu insa ca depinde de ce alegi sa faci, sa simti, sa gandesti. Alegerile ii definesc pe oameni. Ca si pe ingeri, de altfel...

      Pe Pamant, Darren a iesit dupa Eliel, dar nu l-a mai gasit. S-a intors in casa, plangand. A doua zi, John a anuntat disparitia baiatului la Politie, dar bineinteles ca nu s-a gasit niciodata vreo urma.
      -Sper sa nu i se fi intamplat ceva rau, ii spunea Emily tatalui sau. Datorita lui am inteles ca tu ai grija de noi nu pentru ca vrei sa pari, cum incercam eu sa cred, enervant de grijuliu, ci pentru ca tu chiar ne iubesti, ca iti faci doar datoria de parinte. Si ca trebuie sa ma port mai frumos cu Darren, pentru ca acum eu sunt cea mai apropiata de o mama pentru el, in calitate de sora mai mare...

Wellcome to my new page!

Buna, tuturor...
Bine ati venit pe noua mea pagina..."Neverland"...
Aici voi publica toate creatiile mele viitoare... Sper sa ma urmariti si aici >:D<

                                         

                                                                                                                         Felicity