Ce mult aș vrea să văd
în lumea asta numită realitate
ceea ce se ascunde în spatele ochilor,
printre cotloanele minții mele...!
Acolo, umbra verde a privirii cade ușor
pe căsuța de pe plajă -
un adevărat cămin al unor tineri norocoși,
ce sunt înveliți de valuri line,
iar covoarele sunt alcătuite
din scoici catifelate.
În peisajul idilic până și furtunile dezlănțuite departe, în larg,
ar fi o bucurie pentru mine.
Sunetul vântului, melodie cântată de vechii menestreli,
m-ar îndemna să cred că furtuna mă ajută
să-mi caut tainele pierdute în adâncuri,
obsedante fiindcă le-am pierdut
într-un timp indefinit.
Oameni de nisip vin hotărâți și-mi zgârie retina,
încercând să-mi ridice pleoapele obosite:
-Lasă-ne să ieșim! strigă ei.
