Felia de viata

Pasii-mi albi lasa urme surde

pe suprafata ruginie a unei

felii de viata.

Din cand in cand, minuni rasucite

in culori si senzatii coboara din cer

si pasii mei reusesc sa se inalte

pana le ating cu inima.

Alteori, felia de viata

se rupe in bucati mici 

de nesiguranta, amenintand sa

se scufunde in vartejul lumii.

Apar, totusi, de fiecare data,

cate unul, cate doi, cu noroc chiar mai multi,

cai cu aripi de nor, ce poarta pe spatele lor 

pasii mei inapoi pe felia de viata.

Renastere

In linistea noptii acoperita

cu foliile de plastic

ale undelor radio

Fac planuri de a ucide 

figurile familiare ce stau,

inca fara grija, in mine.

Gloante de spini reci 

se infig cu o placere sadica

in hienele cu zambete inchipuite - 

simple chipuri fara masca.

Si ard frunzele aramii

ancorate in amagiri

si iluzii mangaietoare -

dar nefolositoare.

Acum e atat de sobra

atmosfera ramasa dezvelita,

golita de tot ce cunostea,

incat pot spera la un ocean de vise noi,

revelate treptat de ritmul secundelor.

Arheolog

Sa-mi spuna cineva

unde a disparut

persoana pe care o stiu

de la inceputul vietii:

Eu.

Ce s-a intamplat cu bietul Eu,

de nu mai simte

nici razele zambind 

ale soarelui

de la miezul noptii,

nici adierea vantului

in intunericul calm

al diminetii.

De ce nu-mi pare rau

dupa ce mi se spune

ca imi va parea?

De ce nu-mi mai pasa

de oameni la care in veci

n-as fi renuntat?

De ce a trebuit sa se

prabuseasca in prapastia

tristetii toate sperantele

puse in niste ani?

Ca un arheolog,

am inceput sa imi cercetez 

sentimentele - fosile ale amintirii,

dar acel Eu nu mai e.

Renunt.

Cand il va gasi cineva,

va rog sa ma anuntati!

Pasagerii cuvintelor

Cuvintele-mi aluneca pe

firele gandurilor,

pana la marginea creionului rupt

ce le deseneaza pe hartia din

ceata de roua a diminetii

de octombrie.

Purtand haine de firma

si pantofi sport nepotriviti,

soptesc vesele murmurul sangelui

ce curge prin potecile venelor

subtiri, trasate de o mana de Artist.

Dar nu cunosc, saracele,

nici durerea, pasager clandestin

din maduva spinarii lor fragile,

nici sperantele inecate de cotidian,

nici nimicul secolului ce dateaza

de o saptamana -

sau poate de ceva mai mult...

Nenascutul

Pe cerul anonim plin de stelele

gandurilor ascutite

si presarat pe alocuri

cu comete de idei alungite,

sta pedant el, Nenascutul.

Darama cu forta de Hyperion

peretii de ambra ai universului

nemarginit de trupul meu mic

si destinul meu necunoscut

Si-mi trimite ganduri delirante

la rasaritul rasaritului

si priviri arogante

la apus.

Nu-mi poate face insa nimic:

e ascuns adanc in mine,

in inima-mi pulsand cuvinte

ale inchipuirii mele.

Nu-mi poate face nimic:

e Nenascut.

Mascarada

Cazand din nori de vise rotitoare

ajung direct, in rochie de epoca,

la mascarada chipurilor omenesti.

Hoinaresc printre curtezane

ce nu stiu sa iubeasca,

ma ciocnesc de bufoni

ce pretind ca sunt printi

si printi pierzandu-se printre bufoni,

ce-si ascund ratiunea si simtirea 

in spatele modei de a fi idiot.

Prin aceasta sala de bal asasina,

sageti lustruite de priviri otravitoare

imi zdrentuiesc rochia si o sfasie

in bucati vulturii deghizati in porumbei.

S-ajung in centrul mascaradei

la oglinda cioplita de mintea mea

unde se vede doar o fata luminoasa

cu o gura zambind - costumul

pentru ieri si azi.

Celelalte masti se odihnesc

linistite, etalandu-si ironia,

ascunse de evantaiul aparentelor

pana cand mascarada le va cere.

Evanescenta

Timpul mi-a inghitit

jocurile magice,

cartile colorate

si asteptarile marete.

In trecut a ramas

primul gand de nebunie,

acum doar absurda halucinatie

a imaginatiei mele bogate.

Pana si trandafirului alb

al intelegerii si sinceritatii

ii cad acum petalele, una cate una,

arse de falsitate.

A ramas doar o fiinta in plus,

aparent normala,

dar totusi necunoscuta

Si privesc dezdanajduita spre ea

in timp ce isi cere scuze

ca nu poate fi altcineva.

Iar ea se uita trista la mine

Dar nu vede decat sentimentele

asternute pe hartii mototolite

ce se transforma in fluturi albi,

zburand spre infinit.

Mi-e dor

Steaua mea stralucitoare

nu voia sa ma lase

sa spun ca cerul meu

e la pamant.

Dar praf de dor

si parere de rau

imi zgandara creierul

pana-mi ajung la suflet.

Si chiar mi-e dor

de glume proaste,

de aurore boreale

si melodii considerate marfa.

Si placeri vechi, dureroase,

de auditii in miez de noapte,

se scurg incet, picatura cu picatura

in paharul rosu al durerii.

Reflectii

Oglinda venetiana cu straluciri violet

si rame de mandrie

E martorul mut al vanitatii

Inchise in spatele ipocriziei.

Cu vorbe dulci si priviri de vis

Gasiti pe ale tuturor buze un suras

Si-n mintea lor rasar asteptari

Nascute de lingusitorii frumosi.

Oglinda venetiana cu straluciri violet

Sta triumfatoare pe soclul de marmura

Al unor inimi reci, laudand neincetat

Usurinta de a purta angelice masti. 

Rataciri

Umbra ta se strecoara jucausa printre genele mele
Si se sparge, din greseala, transformandu-mi
cristalinul in magic caleidoscop,
colorat cu cioburile umbrii tale.

Ecoul glasului tau mut patrunde
adanc in viata-mi fara scop,
Atingandu-mi inima adormita
cu acordurile lui fine de pian.

Dar nu e de ajuns: spune-mi doar cum as putea
Sa imi trimit emotiile, legate cu panglica rosie, pana
la marginea mintii tale...
Si cum ar putea acestea cadea, alunecand pe trepte de catifea
tocmai pana la inima ta.

Si ce daca?

Si ce daca ratacesc printre oameni

fara chip, cu nume stacojii scrise pe hartii

roase de soareci albi

In timp ce imi fortez creierul sa gandeasca

Si inima-mi rosie sa nu mai simta?

Cui ii pasa daca singurele prietene

imi sunt statuile de piatra albe

cu ochi inexpresivi ucisi de vantul rece?

Si ce daca imi inlantuiesc sufletul

cu ziduri grele din picaturi de ploaie

cazute din visuri feerice, ireale?