miercuri, 28 august 2013

Motive

Eu nu simt nevoia să îmi cânt fericirea,
să înalț imnuri bucuriilor mele.
Poate pentru că sunt rare și durează puțin...
și nu vreau să le scot la suprafață,
ci, din contră, vreau să le păstrez
cât mai mult în mine.
Prefer să-mi folosesc tristețea 
și gândurile sumbre 
ca bază pentru creație.
Poate că, astfel, realizez un fel de schimb:
permițând ca ceva apărut din întuneric
să meargă în afara mea,
primesc un pic de împlinire, 
un strop de mulțumire
și rămân ceva mai veselă.

marți, 6 august 2013

Împrăștiere

Cred că am fost și eu întreagă cândva...
Dar, de atunci, probabil că mi s-au împrăștiat frânturi de ființă
prin toate zonele montane vizitate,
prin toate valurile ce mi-au îmbrățișat corpul,
pe toată plaja ce mi-a primit pașii rătacitori...

Multe elemente ce-mi făceau eul eu
s-au prins de secundele ce au dispărut în decursul anilor,
de fiecare sentiment ce a fost vreodată găzduit în inima-mi,
de fiecare gând ce mi-a colindat cândva prin minte.

Da, probabil că am fost și eu cândva întreagă, 
dar pierd puțin câte puțin din mine în fiecare moment.
Nu știu ce voi mai fi la sfârșit.

Aș vrea să mă adun, să mă recompun cumva,
să recuperez părțile din mine ce au rămas atașate
de persoane ce nu valorează absolut nimic,
care au demonstrat asta chiar ele, 
în ciuda tuturor vorbelor mărețe.

Îmi pare rău că am permis ființei mele
să se apropie de atât de mulți fățarnici!
Uneori... parcă aș vrea să mă păstrez doar pentru mine,
din pur egoism sau poate narcisism.

"Trăsătura cea mai importantă din viața ei a fost aceea de a se fi înșelat mereu în aprecierea oamenilor."
Idiotul - F. M. Dostoievski