vineri, 25 septembrie 2015

Și de ce? (Imposibile idile cosmice)

















și de ce nu m-aș considera eu
o micuță planetă?
o micuță planetă cu milioane
de idei și sentimente nedescoperite
de niciun explorator,
cu numele meu sau
al altora.
o micuță planetă ce a visat
la o planetă mai mare,
la fel de misterioasă și
de neînțeles, practic
de nepătruns.

nu s-a putut. nu se poate.
planetele sunt solitare, deși
par a se aduna, pentru un timp,
în galaxii.

trebuie să fim conștienți că
o apropiere prea mare
ar fi periculoasă -
pentru oricare planete ce
nu ar respecta distanța
care asigură existența
(solitară - nu uitați!)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Ai sa imi spui ceva?