marți, 5 iunie 2012

Marmura


Prin intunericul fiintei ce-mi parea cunoscuta
am zarit ascuns un lac mare
cu cer violet deasupra si dedesubt.
Am realizat ca totul pornea de acolo: norii, curcubeele -
dar mai ales furtunile.
Nu stiu de ce e atat de greu sa fie inteles lacul acela -
pentru mine acum e clar ca stralucirea unui cristal.
Dar, imi dau seama, prea rar oamenii inteleg
si prea putini pot vedea si citi cum trebuie interiorul.
In departare am zarit si o barcuta
de o persoana, cel mult doua...
Nu cred ca poate tine mai mult.
Ce avem de gand?
Stiu, ne-ar place sa ne transformam
in statui de marmura fara simtire.
Nu, nu...! Noi trebuie sa ajungem la barca.
Dar cum? E departe si apa e adanca...
Si nu am invatat inca sa inotam.