Nu pot să te
privesc fără să te urăsc,
pentru că ești
imaginea îngerului decăzut
Căruia atunci
când sufletul îi dădeam, el râdea,
crezând că e doar
ceva în plus pentru colecția sa
de păpuși de
porțelan.
Iar acum sufletul
mi-e negru, din nou
si mă doare nu numai
răceala ta,
ci și privirea
glacială ce stinge
curajul
Phoenixului de a renște mai puternic.
Simt cum setea de
răzbunare încet mă cuprinde
și incep să-mi
învăț degetele să se pregătească
pentru crima ce
va urma,
o crimă pe care
din plin o voi savura,
iar apoi cu aripi
de înger voi mânji pereții camerei mele.
Și sângele va
străluci acolo, în întuneric
Și apoi în pași
de dans voi călca pe aripile tale,
în timp ce voi
bea din cupa fericirii
de a-mi aparține
mie, nu altora;
dar mai întâi
te-aș tortura,
înfigându-ți
cuțitul propriilor vorbe,
propriilor
promisiuni și cuvinte goale
în acea inimă a
ta ce nu-mi mai e familiară.
Apoi liniștea
ușor se va cerne
și va ninge cu
steluțe de amintiri în camera mea,
amintiri ce nu
includ prezența ta.
Amintirile cu tine
le închid într-o cutie frumoasă, de cristal,
o cutie ce,
într-o zi, din degetele-mi va aluneca
și se va pierde
în imensa prăpastie a timpului.
și gata: Phoenixul trebuie să
renască!
Aceasta este o poezie specială, realizată în colaborare cu Mirgham.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Ai sa imi spui ceva?