Ruga

Cat de iritanta e lumina

astrului cu  sageti stralucitoare

ce se infig adanc, adanc in mine,

strapungand pana in centru.

Acolo, in centrul fiintei mele, 

cerceteaza ca o iscoada

fiecare cutie in care imi pastrez durerile

si le smulge fara mila capacul,

eiberand posesiunile Pandorei.

Tu, cel care nu mai esti

fiindca niciodata nu ai fost...

Sau tu, cel care vei fi,

dar inca nu esti...

inveleste-ma cu intunericul

melodios al noptii,

asterne-o peste trupul meu,

potrivind-o ca pe patul lui Procust.

Pune constelatiile sa-mi cante la harpa

sau sa joace scenete de Shakespeare

si convinge Luna sa aiba

pururea grija de sufletul meu.

Si, orice ai face, nu-mi lua noaptea,

pana ce nu vei fi sigur ca tu vei fi

rasaritul si apusul zilelor mele.