duminică, 1 ianuarie 2012

Omul misterios

   
       Intr-o noapte friguroasa de decembrie, Sandra se grabea sa ajunga acasa. Mergea fara griji, dar, la un moment dat, s-a uitat in spatele ei. Doi barbati erau acolo. Nu a dat importanta faptului, dar, dupa ce a cotit pe mai multe strazi si s-a intors din nou, cei doi erau la o distanta considerabila, dar erau totusi acolo. "Okay...asta e ciudat" isi spuse ea.
     "Hmm...chiar prea ciudat, nu crezi?" se auzi deodata o voce. Sandra a ramas incremenita. Credea ca cei doi au prins-o din urma sau ceva de genu'. Dar, cand s-a intors, a vazut un alt barbat, cu o expresie binevoitoare pe chip.
     -Cine esti tu? Ce doresti?
     -Nu iti face griji, eu nu iti vreau raul. Ce-ar fi sa intram putin in magazinul acesta, pana se plictisesc aia doi sa te tot urmareasca? spuse barbatul.
    -Hmmm...bine...e o idee buna, accepta Sandra si deschise usa magazinului.
    Dori sa ii multumeasca pentru sugestie si intinse mana spre umarul barbatului, care se indeparta. Dar a inghetat atunci cand, in locul a ceea ce trebuia sa fie haina si, pana la urma, corpul barbatului, a intalnit doar aerul gol. Atunci, el s-a intors, a zambit inspre ea si s-a risipit in aer ca fumul.
    "Nu se poate!" isi spuse Sandra. "Iar? Dar credeam ca am scapat de asa ceva..." Iesi din magazin. Din fericire, cei doi tipi care o urmareau nu mai erau acolo, iar ea a ajuns in siguranta acasa. Se dezbraca de hainele groase si se duse la dulapul din camera ei, de unde scoase un album foto. S-a asezat pe pat si l-a rasfoit infrigurata, pana a ajuns la o poza in care erau doua fetite ce se tineau de mana.
     Poza avea 10 ani si o infatisa pe ea si pe verisoara ei, Teresa. Fusese facuta chiar in ziua in care Teresa a murit, inecata in raul spre care se indreptau in acel moment. Isi amintea si acum perfect, cum, la cateva saptamani dupa tragedie, a intrat in camera din casa unde locuiau parintii ei si a vazut-o stand pe pat...pe Teresa. Bineinteles, a fost ingrozita. A inceput sa tipe ca din gura din sarpe "Teresa! Teresa!", dar nimeni din cei care erau atunci in casa si au venit sa vada ce s-a intamplat nu a gasit nimic neobisnuit. Cu greu au linistit-o pe fetita care se uita infricosata la un scaun din coltul camerei. De atunci, Teresa i-a mai aparut de cateva ori, in decursul unui an de zile.
      Mai tarziu, pe cand era la liceu, una dintre colegele sale a avut un accident de masina. Desigur, ea si toti ceilalti din clasa, au stat alaturi de fata la spital. La un moment dat, Sandra s-a dus sa isi ia o cafea ca sa poata rezista peste noapte. Pe cand se intorcea spre Terapie Intensiva, a vazut-o pe colega ei accidentata, in haine de spital, traversand holul spre ea. A privit-o cand era in dreptul ei, apoi s-a indreptat spre iesire. Sandra a strigat-o de cateva ori, dar nu a reusit sa o faca sa se intoarca. A fugit catre camera in care asteptau ceilalti, pregatindu-se sa le spuna ca fata a plecat, dar i-a gasit pe toti plangand. Tocmai fusesera anuntati de decesul colegei si prietenei lor. La auzul vestii, Sandra a lesinat si a avut nevoie sa ramana peste noapte la spital, pana si-a revenit complet.
      Au trecut cativa ani buni de la aceste intamplari, iar ea spera ca intalnirile ei cu supranaturalul s-au incheiat. Doar ca in seara asta, a fost mult mai ciudat. Barbatul care a disparut in fata ei, parea mult mai real si chiar i-a vorbit. Nici Teresa si nici colega ei nu facusera asta. Intr-un final, Sandra s-a obisnuit cu ideea ca ea poate vedea lucruri care pentru ceilalti sunt invizibile, dar nu se simtea deloc in largul ei cand avea o astfel de experienta.
      Zilele urmatoare, si-a vazut de treburile ei obisnuite, impartita intre facultate si serviciu, incercand sa dea uitarii  cele intamplate. In ziua in care si-a luat concediu, a intentionat sa dea pe la banca sa isi scoata niste bani. Mergand pe strada, cu nimeni si nimic in jurul ei, geanta i s-a agatat in ceva. Era de parca ceva o prinsese si nu ii mai dadea drumul. Ca din nimic, in stanga ei rasarise neobisnuitul barbat.
     -Stai, nu intra acolo! spuse acesta.
     -De ce ? intreba Sandra nelinistita.
     -Ii  vezi pe tipii aia de acolo? Se duc sa jefuiasca banca. Au pistoale ascunse sub haine. Mai bine ai ramane aici si ai chema politia, inainte sa fie ranit cineva, ii zise acesta si disparu la fel de brusc precum aparuse.
      Neincrezatoare, Sandra nu a pus mana pe telefon, dar a ramas pe loc. Atat i-ar fi trebuit, sa dea politiei anunturi false. In scurt timp insa, persoanele pe care i le aratase omul misterios au intrat in banca.  Incet, incet, fata s-a apropiat de fereastra, privindu-i pe jefuitori cum scoteau pistoalele. Atunci, a format numarul politiei, zicandu-le sa vina repede, sa impiedice o posibila tragedie.
      Era a doua oara cand omul misterios aparuse in calea ei, ii vorbise si mai mult decat atat, o salvase de la niste situatii foarte periculoase. De obicei, cand vedea ceva supranatural, se speria de moarte, dar acum, desi o nelinistea,  era oarecum usurata ca acel cineva intervenise si o avertizase la timp. Ca sa se linisteasca si mai mult, a incercat sa se convinga singura ca aparitia era...de exemplu...ingerul ei pazitor. Sau ceva de genu`.
      Inainte de Craciun, Sandra trebuia sa mearga la parintii ei. Ca sa ajunga la aeroport, trebuia sa ia un taxi. Incepuse sa se enerveze ca nu trecea niciunul pe acolo, cand a vazut apropiindu-se o masina. Tocmai voia sa ii faca semn, dar mana i-a fost oprita de o atingere glaciala. Omul misterios revenise.
      -Nu cred ca e o idee buna sa te urci in taxi-ul acela, ii spuse el calm.
      -Idee buna sau rea, ma grabesc. Te rog sa imi dai drumul! Ce mi s-ar putea intampla?!
      -Asteapta putin si vei vedea chiar tu, insista el, strangand-o si mai tare de mana.
      La nici un minut dupa avertisment, o masina a trecut pe rosu si a intrat cu o viteza halucinanta in taxi-ul care plecase corect, primul de la semaforul care se schimbase in verde.
      -Ai vazut de ce nu trebuia sa opresti taxi-ul acela acum? zambi omul misterios.
      De data asta, Sandra ramasese inmarmurita. Isi duse mana libera la gura, apoi la frunte,uimita si speriata la culme.
      -Iti multumesc! M-ai salvat de atatea ori...Nu stiu ce am facut ca sa merit asta, dar iti multumesc!
      -Eu stiu doar ca nu pot permite sa ti se intample ceva rau. Sau cel putin asa imi spune insotitorul meu...
       -Insotitor?
       -Asa e, incuviinta omul misterios si ii dadu drumul la mana.
       -Asteapta! Spune-mi ceva! Esti...mort?
       -Nu, a raspuns el.
       -Atunci...unde te pot gasi?
       -La spitalul central. Intreaba de Rafael Garcia, o lamuri acesta si apoi se facu nevazut.
       In seara aceea, Sandra si-a sunat parintii si le-a spus ca a intervenit ceva urgent pentru serviciu, dar ca va veni la ei cat mai curand posibil. Apoi a mers imediat la spital. Nu avea decat un nume, nu se gandea ca va gasi pe cineva, dar trebuia sa incerce. Astfel, a intrebat pe prima persoana din personalul medical pe care a vazut-o.
        -Rafael Garcia? Sunteti ruda cu el?
        -A...Da! raspunse Sandra.
        -Imi pare rau daca de-abia acum ati aflat. Tanarul Rafael e in coma de ceva timp...E la etajul 3. Puteti merge sa il vedeti.
        -Va multumesc, spuse fata si se repezi spre lift.
       Cobori, alerga de-a lungul coridorului, pana il vazu. Acolo, intins pe pat, era omul ei misterios. Dori sa intre, dar o asistenta iesi din camera in care era el.
       -Imi pare rau, dar momentan nu va putem lasa inauntru. Domnul Garcia tocmai a iesit din coma si trebuie sa il consultam.
       -Serios? zise Sandra incantata.
      -Da. Asteptati putin daca vreti sa intrati la el.
      -Da, desigur...Bineinteles ca astept! zambi Sandra si se aseza pe un scaun.
      Era mai fericita decat si-ar fi putut inchipui, pentru ca ea se gandea ca Rafael va muri in curand, dar a primit vestea ca si-a revenit. "Asa ceva e...extraordinar!" sunt cuvintele care i se invarteau prin minte.
      Dupa cateva minute, a fost anuntata ca poate intra sa il vada.
     -Rafael? intreba ea din usa.
     -Da, chiar el, ii zambi acesta de pe patul de spital.
     -Ma bucur sa te vad...viu! Dar...cum se poate asta? Adica, eu pot vedea lucruri supranaturale si asa, dar ce vad eu sunt numai spirite ale persoanelor moarte! Cum de te-am putut vedea pe tine?
     -Uite, asaza-te aici, spuse el si ii arata scaunul de langa pat. Voi incerca sa iti explic, pe cat se poate.
     -Te ascult.
    -Asa cum bine stii, de ceva timp am fost in coma. Si, la un moment dat mi s-a intamplat chestia care e numita de obicei "experienta in afara corpului". Adica, pluteam, ma ridicasem la 2-3 metri in aer si ma uitam in jos la corpul meu ce zacea pe patul asta. Atunci mi-am zis: "Gata. Cred ca acum voi muri." Doar ca nu am facut-o. Pe cand stateam eu asa holbandu-ma la mine insumi, a aparut un barbat in camera. Din senin. S-a inaltat si el si mi-a spus ca poate, doar poate, nu voi muri de aceasta data. L-am intrebat cine e. Mi-a zis ca e un "colector". De suflete, iti imaginezi. Mi-a mai spus ca asta e treaba lui, sa fie in preajma oamenilor atunci cand li se apropie sfarsitul, pentru a le lua sufletele. "Atunci, voi muri." "Bineinteles", a raspuns el, "dar nu acum, asa cum ti-am mai spus. Cumva, tu ai capatat o sansa pe care multi nu o au: aceea de a alege daca pleci sau ramai " Crede-ma, Sandra, cand iti spun ca niciodata nu m-as fi gandit la altceva. In momentul in care am avut accidentul care m-a adus in starea asta, nu imi doream decat moartea, pentru ca, intr-o mai mica sau mare masura, eu sunt vinovat de moartea fetitei fratelui meu si nu mai puteam trai cu vina, nu puteam continua sa traiesc vazandu-l asa distrus, din cauza mea. Dar nu voi vorbi acum despre asta. Acum, chiar avem tot timpul. Revenind la colector, i-am spus ca sunt gata sa plec oricand. Mi-a spus insa ca trebuie sa vad ceva mai intai. M-a luat de mana si m-a tarat afara din spital. Am ajuns pe o strada, chiar aceea pe care erai tu cand te urmareau barbatii aia. Mi-a spus intentiile lor si m-a intrebat daca vreau sa intervin. Iar eu am spus: "Bineinteles ca vreau sa intervin!"... Si am facut-o. Cam asa a fost de fiecare data cand am reusit sa te previn de ce avea sa urmeze. Si, dupa intamplarea cu taxi-ul, colectorul mi-a spus ca mi-a aratat ce puteai sa patesti, deoarece, cumva, tu ai avea puterea sa ma salvezi. Eram sceptic, recunosc. Cum am spus, eu imi doream moartea, as fi imbratisat-o bucuros. Dar, ceva dinauntrul meu mi-a spus sa am rabdare. Itit spusesem deja cum ma numesc si unde sunt. Asa ca m-am gandit ca, daca vei veni sa ma cauti, voi ramane, iar daca nu, voi pleca. Si...ai venit! incheie Rafael.
    -Deci, incepu Sandra uimita, si eu te-am salvat, intr-un fel?
    -Se poate spune si asa.




Un comentariu:

Ai sa imi spui ceva?