Iubind

 

   -Cine e acela? intreba Debbie.

   -La cine te referi?

   -Of, Evelyn...Esti asa distrata uneori! Ma refer la tipul de acolo, cel cu bluza alba!

   -A...stiu ca il cheama James. E cu an mai mare ca noi, daca am fost informata corect.

   -Aha. Hai sa plecam de aici. Trebuie sa intre profa.

   Cu aceasta conversatie a inceput totul. Au trecut cateva luni de atunci, de cand Evelyn si Debbie erau in curtea liceului, analizand persoanele din apropierea lor, iar unele lucruri s-au schimbat, desi nu in mod evident. Din acea zi, Debbie a devenit tot mai interesata de James. Nu ar fi stiut sa explice exact de ce, poate din cauza chipului sau dragut, asemanator cu al unui ingeras -cum il vedea ea- sau...atitudinea lui...sau...altceva necunoscut ei. Timpul a trecut, luand totul cu sine, dar modificand sentimentele fetei. La inceput, ii placea sa il urmareasca, sa vada incotro se duce, sa ghiceasca de unde vine. Pe urma, se bucura cand ii aparea din senin in cale, coplesind-o pe Evelyn cu observatii de genul "Nu-i asa ca e foarte dragut James azi?". Apoi, a venit partea mai grea: trebuia sa suporte absenta lui. De fiecare data cand James lipsea, parea ca ziua e mai mohorata. Atunci, Debbie ii cauta pe tipii cu care el umbla, dar nu era printre ei. Curand, ceea ce incepuse ca o simpla curiozitate, capatase o mai mare amploare, pe care Debbie nu o prevazuse si nici nu o dorise.

   -Evelyn...incepu ea intr-o zi, pe cand erau la fereastra clasei lor.

   -Da. Ce e? Ai patit ceva?

   -Cred...cred ca imi place. La modul serios.

   -Cine, mai?

   -James! Cine altcineva?! De cine altcineva ti-am tot vorbit eu?

   -Iarta-ma, Debbie. Glumesti, nu?

   -Nu.

   -Atunci, cred ca avem o problema...

   -Mda....

   In vacanta de Paste, Debbie a mers in vizita la niste rude. Teribila coincidenta, dar acestea stateau in acelasi oras cu James. Cand a mers acolo, tot drumul se uita pe geamul masinii, poate l-o zari si pe el. Nu a fost asa. La fel a facut si cand a plecat. Deja isi pierduse speranta ca il va mai vedea, si se intristase pentru ca mai era destul de mult pana la inceperea scolii, cand, la iesire din oras, langa parc, il vazu. Era James, impreuna cu niste prieteni. Foarte fericita, apuca telefonul si ii trimise mesaj lui Evelyn: "Evelyn, Evelyn, l-am vazut! L-am vazut pana la urma! Oh, e atat de draguut....I love him!" Probabil ca mare i-a fost mirarea prietenei sale, fiindca i-a trimis inapoi: "Da?" Si a fost da, pentru ca, fara sa vrea, in mod prostesc si total inconstient, Debbie se indragostise de o persoana pe care abia o cunostea!

   Lucrurile nu s-au schimbat prea mult, pana cand, intr-o zi de vara, cand scoala era pe sfarsite, s-a intamplat ceva ce a facut-o fericita pe Debbie, dar care a deranjat-o pe Evelyn. Intrasera intr-un magazin si i-au gasit acolo pe James si  un prieten de-al lui. 

   -Buna, Tim! a spus Debbie.

   -Oh, buna fetelor! a raspuns el.

   -Pe mine nu ma salutati? Sunt James, sa stiti, zise baiatul zambind.

   -Buna, James! raspunsera ele. 

   Cand au iesit, Debbie era foarte vesela ca, in sfarsit, putea vorbi cu James. Lui Evelyn insa i se paruse putin infumurat. "Haide, Evelyn, fii serioasa! El incerca sa fie doar amabil." "Mda, probabil" ii raspunsese fata. 

   Pana la sfarsitul scolii, Debbie si James au format un cuplu, spre marea fericire a fetei si spre nelinistea lui Evelyn, care era convinsa ca ceva nu este in regula in toata povestea asta. Desi nu-i placea, a trebuit sa taca si sa nu comenteze ceva rau despre James. Tinea prea mult la Debbie ca sa ii bage idei in cap si in plus, nu o mai vazuse niciodata atat de vesela. De cand era cu James, Debbie parca stralucea, iar toate grijile si lucrurile care o intristau disparusera ca prin magie.

    Intr-o zi, pe cand vara era pe sfarsite, Evelyn se dusese in vizita la un bun prieten de-al ei si de-al lui Debbie, Anthony. 

    -Hei! Buna, Evelyn!

    -Buna, Anthony...

    -Ce s-a intamplat de ai fata asta?

    -Hmm....nimic in mod special...Doar ca nu il suport pe James! Ma scoate din fire! Mi se pare un idiot egoist si plin de sine!

    -Oh, da' cine il suporta? Hai, linisteste-te, o sfatui Anthony.

    -Debbie il suporta. Si nu doar atat! Se pare ca il adora. Si mi-e frica sa nu o raneasca...Debbie nu merita asa ceva.

    -Evelyn, Debbie trebuie sa vada singura ca ceva nu e in ordine. Iar daca se va intampla ceva, noi vom fi aici pentru ea, okay?

    -Vom? Si tu?

    -Bineinteles! Chiar crezi ca as putea s-o abandonez la greu? Drept cine ma iei?

    -Ai dreptate, Anthony. Iarta-ma te rog.

    Pe cand discutau acestea, pe o banca din apropierea lor se asezasera James si niste prieteni de-ai lui. James si Anthony stateau in acelasi oras.

    -Evelyn, ce faci? Stii ca nu e frumos sa tragi cu urechea, nu? glumi Anthony cand o vazu pe fata atenta la ce vorbeau baietii.

     -Sshhh! Am auzit numele lui Debbie pomenit!

     -Deci, James, cat mai continui sarada asta?

    -Hmm...nu stiu...sa vad...

    -Dar ai castigat pariul,sa stii.Am vazut ca ai putut deveni prietenul ei fara prea multa bataie de cap.

    -Vrei sa taci din gura?! Sa nu te auda cineva. Si nu mai pomeniti de asta. E treaba mea cand termin.

    -Ai auzit, Anthony?! Nemernicul e cu Debbie ca sa castige un afurisit de pariu! Il nenorocesc, ii...ii....izbucni Evelyn, auzind conversatia baietilor.

        -Da, am auzit. O sa te ajut si eu la nenorocirea lui, dar acum trebuie sa te linistesti. Nu rezolvi nimic daca te enervezi. Ne vom gandi noi la ceva.

        -La ce sa ne gandim? Eu ma duc sa ii spun lui Debbie! zise Evelyn si fugi spre statia de autobuz.

        -Evelyn, stai! Nu te va crede...adauga Anthony incet.

       Evelyn s-a dus direct acasa la Debbie. Tot drumul a fost agitata, nervoasa, dar in fata usii camerei prietenei sale, s-a calmat brusc, dandu-si seama ca habar nu are cum sa ii spuna asa ceva. Poate era mai bine sa plece si sa se gandeasca la ceva impreuna cu Anthony. Chiar cand voia sa se intoarca, Debbie a deschis usa.

          -Evelyn! Draga mea! spuse ea, imbratisand-o. Ce ai? S-a intamplat ceva?

         -Debbie...A...incerca fata sa deschida gura, dar o inchise repede la loc. Cred ca ar fi mai bine sa vin altadata.

           -Ei, cum asa? Stai cuminte...Spune-mi? Ce te supara?

           -Debbie, stii ca tu esti prietena mea cea mai buna, nu? Si ca tu esti mai importanta decat toti, nu? Si ca as face orice ca sa te vad fericita,nu?

           -Da...sigur ca stiu...Dar ma sperii! Ai patit tu ceva de incepi asa...

           -Si, ca prietena a ta, am datoria sa iti deschid ochii, nu?

          -Da, dar...

        -Of, Debbie! James nu e cu tine pentru ca te iubeste! E cu tine ca sa... castige un pariu...Poftim, am spus-o!

          -Evelyn! Cine ti-a spus prostia asta? Si cum poti sa crezi asa ceva?

          -Nu mi-a spus nimeni, Debbie! Chiar eu am auzit.

        -Nu, nu te credeam in stare de asta! Stiu ca nu il placi pe James, dar sa inventezi asa ceva...Ce s-a intamplat cu Evelyn pe care o iubesc eu?!

          -Sunt aceeasi Evelyn, Debbie! Aceeasi Evelyn care tine la tine si incearca sa iti deschida ochii. Dar vad ca deja e prea tarziu...Nu ma crezi, nu-i asa?

          -Imi pare foarte rau, dar cred ca ar fi mai bine sa pleci.

          -Asa e. Vad ca nu mai am ce face aici. 

          -Anthony...ce am facut? plangea Evelyn, discutand cu baiatul la telefon.

          -Nu mai conteaza acum. Tu ai facut doar ceea ce credeai ca e mai bine pentru prietena noastra.

          -Mda...dar acum nu mai pot sa fiu acolo, langa ea. Si ea e tot cu idiotul ala! 

          -Trebuie sa o facem sa deschida ochii. Neaparat. Am o idee. Ce-ar fi daca...

  

           Cateva zile mai tarziu, Anthony a mers sa o ia pe Debbie pe la el, pe motiv ca nu a vazut-o si nu a mai discutat cu ea de foarte mult timp. In masina, ea i-a povestit despre intamplarea cu Evelyn, intrebandu-l ce parere are. El i-a raspuns ca nu ar trebui sa fie asa dura cu Evelyn, pentru ca fata nu i-a zis de pariul lui James cu rautate, ci fiindca tine la ea.

           Evelyn era in acelasi parc in care auzise despre pariu. Il chemase pe James acolo sa vorbeasca ceva cu el. In acelasi parc trebuia sa ajunga in orice moment si Anthony cu Debbie. Evelyn spera din tot sufletul ca ideea baiatului sa functioneze, fiindca nu stia ce altceva sa faca daca asta dadea gres.

             -Buna, Evelyn! Ce s-a intamplat? intreba James vesel.

             -Ce s-a intamplat? S-a intamplat ca stiu de micul tau secret!

            -Ce secret? Despre ce tot vorbesti acolo?

            -Stiu de pariu, okay? Ai de gand sa negi ca asta e Debbie pentru tine? Un pariu?

            -Oh, de asta ziceai...

            -Intocmai.

           -Nu o sa iti foloseasca la nimic faptul ca stii. Chiar crezi ca Debbie va inghiti asta? Evelyn, te rog...O sa ma duc la ea cu niste ochi de catelus si o sa-i zic ca nu stiu nimic despre niciun pariu si ca nu stiu de ce prietena ei cea mai buna ar vrea sa inventeze asa ceva. Mereu ma va crede pe mine, Evelyn!

             -Esti un ne...incepu Evelyn, dar fu intrerupta de...Debbie.

             -Deci e adevarat? Ce mi-a spus Evelyn?

            -Debbie! Ce cauti tu aici? Nu, bineinteles ca nu! Nu ti-as face asa ceva, scumpo! incerca James sa se apere, desi isi dadea seama ca fusese descoperit.

           -Sa nu indraznesti sa imi mai spui asa o data! Nu am fost, nu sunt si nici nu voi fi! Nu vreau sa mai stiu nimic de tine niciodata! spuse Debbie. Evelyn...vrei sa vii cu mine?

             -Bineinteles...

              Aceste fiind zise, Evelyn, Anthony si Debbie plecara inspre casa lui Anthony.

             -Debbie, imi pare rau, dar a trebuit sa te aducem aici, altfel nu ai fi crezut, incepu baiatul.

             -Pot sa spun si eu ceva? intreba ea.

             -Desigur.

          -Evelyn, iarta-ma! Te rog, iarta-ma! Trebuia sa te ascult cand ai venit la mine...Oare ma poti ierta vreodata?

           -Sigur, draga mea. Nu pot sa ma bucur decat ca acum stii adevarul. Stiu ca va fi o perioada groaznica, dar eu si Anthony vom fi alaturi de tine.

           -Va multumesc, prieteni! 

           Intr-adevar, asa cum a prevazut Evelyn, a urmat o perioada teribila pentru Debbie. Dupa mult timp, a reusit sa isi gaseasca o oarecare liniste si s-a resemnat cu gandul ca James pe care l-a iubit ea nu a existat niciodata. Au fost momente cand s-a urat pe sine ca tinuse atat la el, ca intr-o mare de oameni ea distingea numai chipul lui, vazand ca fusese doar o jucarie pentru el.

            Din ziua in care a aflat adevarul, nu a mai dorit sa il vada si a facutt tot posibilul sa stea deoparte de el. Dar, intr-o seara, Evelyn si Anthony au convins-o sa mearga intr-un club, sa isi distraga atentia. A acceptat. La un moment dat, s-a indepartat de cei doi, ducandu-se la bar sa isi ia o bautura. Pe cand platea, cineva din spatele ei a strigat-o pe nume. Credea ca e Anthony. Dar era James.

             -Debbie! Debbie, iarta-ma, te rog! Imi pare foarte rau pentru ce am facut.

            -Te-am iertat de mult, James. Daca e cineva pe care nu am iertat, aceea sunt eu, fiindca am fost asa de proasta incat sa te cred. Ma gandeam ca tu nu poti iubi pe nimeni. Poate m-am inselat. Poate ca nu ma poti iubi...pe mine...

              -Debbie...

              Dar fata nu mai statu sa auda ce avea James de spus, ci a plecat inapoi la prietenii ei, incheind astfel unul din capitolele cele mai urate din viata ei.

              La masa pe care o inchiriasera, era numai Anthony.

              -Unde e Evelyn? intreba ea, incercand sa zambeasca.

              -La baie. Te-am vazut vorbind cu James...incepu el.

              -Cu cine? Nu-mi amintesc sa fi vorbit cu vreun James, zise ea serioasa.

              -Oh...inteleg...Deci, Debbie, tu nu cunosti niciun James, nu?

              -Adineauri ti-am spus ca nu.

            -Asadar, aa.....imi...poti da si mie o sansa? intreba Anthony, cu privirea in pamant, coplesit de tristete, fiindca presimtea ca raspunsul va fi "Nu vreau sa ne stricam prietenia" sau ceva de genul asta.

            -Anthony...Esti sigur? Ca asta vrei?

            -Nu am fost niciodata mai sigur de ceva.

           -Bine, atunci. Vom incerca...