Marmura

Prin intunericul fiintei ce-mi parea cunoscuta

am zarit ascuns un lac mare

cu cer violet deasupra si dedesubt.

Am realizat ca totul pornea de acolo: norii, curcubeele -

dar mai ales furtunile.

Nu stiu de ce e atat de greu sa fie inteles lacul acela -

pentru mine acum e clar ca stralucirea unui cristal.

Dar, imi dau seama, prea rar oamenii inteleg

si prea putini pot vedea si citi cum trebuie interiorul.

In departare am zarit si o barcuta

de o persoana, cel mult doua...

Nu cred ca poate tine mai mult.

Ce avem de gand?

Stiu, ne-ar place sa ne transformam

in statui de marmura fara simtire.

Nu, nu...! Noi trebuie sa ajungem la barca.

Dar cum? E departe si apa e adanca...

Si nu am invatat inca sa inotam.