7

    In urma cu cateva luni, o tanara fata discuta cu doctorul la care o trimisese medicul ei de familie, deoarece nu stia de ce avea anumite simptome, de cand se intorsese din calatoria de afaceri din Africa.

   -Au venit analizele, domisoara Carter, spuse doctorul.

   -Si? Ce spun? Ce am? intreba Tiffany.

   -E complicat de spus. Se pare ca ai in corp o ... bacterie ... Prea putin cunoscuta chiar si in zilele noastre.

   -Si asta ce inseamna?

   -Domnisoara Carter, nu stiu cum sa iti spun asta...dar se pare ca mai ai doar... sapte zile de trait. Imi pare foarte rau.... Am face orice ca sa va ajutam, daca am stii cum.

   In momentul in care Tiffany a auzit numarul 7, a ametit dintr-o data, vederea intunecandu-i-se. Si-a revenit in clipa urmatoare, a spus "Da...multumesc..." si a iesit repede pe usa cabinetului. Afara o astepta fratele sau, Kris.

   -Ce s-a intamplat, surioara? o intreba el de cum a vazut-o iesind, alba la fata ca hartia.

   -Bacterie necunoscuta...7...abia raspunse ea.

   -Sapte ce, draga mea? 

   -Zile. Timpul care mi-a mai ramas. 

   -Ce? Dar, asa ceva nu se poate! Nu accept sa imi pierd sora! Trebuie sa se poata face ceva...nu stiu, orice! Oricat ar costa...oricat de departe ar trebui sa mergem....izbucni baiatul.

   -Kris, Kris, opreste-te...ii raspunse Tiffany cu voce joasa si lacrimile curgandu-i incet incet pe obraz. Nu ingreuna situatia. Nu se poate face nimic. Asta e...

  -Dar, nu se poate...nu se poate Tiffany!

  -Nu avem ce face...Dar, spuse ea stergandu-si lacrimile stangace, niciodata nu am fost genul care sa se planga de ceva, chiar de o nedreptate. Mereu am luat totul exact asa cum este, fara sa ma intreb cum sau de ce. Si nu o voi face nici acum.

   -Dar...incepu Kris.

   -Vreau sa imi petrec cat mai frumos ultimele zile. Tu esti singura mea familie... Vei ramane langa mine?

   -Bineinteles! Cum as putea sa te parasesc acum, draga mea?! Ce vrei sa facem?

   -Sa calatoresc. Stii, cand ma gandeam la moarte, ca la ceva foarte indepartat totusi, speram intotdeauna sa fiu undeva pe o plaja sau pe malul unui lac sau ceva de genul...

   -Atunci, vom merge la plaja! spuse Kris, incercand sa zambeasca. Hai sa mergem acasa, sa ne luam niste haine si pe urma ne indreptam spre aeroport. Ok?

   -Suna bine. Si unde ne ducem?

   -Luam primul zbor care ne duce spre o insula exotica. Sper sa gasim un zbor cat mai rapid.  

   Cei doi au plecat din spital, au mers acasa, si-au facut in liniste bagajele si s-au dus spre aeroport. Au gasit un 

zbor spre o destinatie perfecta pentru ei, care pleca intr-un sfert de ora. Zborul avea sa dureze trei ore, timp in care traversau jumatate de ocean. Aveau sa ajunga cand va fi dimineata pe insula spre care se indreptau. 

   In avion, Kris o lasa pe Tiffany sa stea la geam. Desi nu vroia sa mai planga, Tiffany se intrista nespus cand realiza ca viata ei se va termina la aproape 22 de ani si ca nu va mai putea avea parte de toate experientele, placute sau neplacute, pe care le traiesc majoritatea oamenilor. Incepu sa se imagineze prinsa intr-o clepsidra, in care fiecare graunte minuscul de nisip cadea in jurul ei cu o viteza indoita si cu un zgomot asurzitor, in care ii putea auzi pe cei dragi spunandu-i lucruri insignificante, pe care insa nu i le vor mai spune niciodata, fie pentru ca nu mai erau ei, fie pentru ca ea pleca departe, fie pentru ca ea va...muri. Si numai gandul acesta ii dadea fiori. 

   Fiecare om stie ca ce se naste, trebuie sa moara, dar mereu ne gandim la moartea noastra ca la ceva care va fi peste mult timp, fara sa stim ca, poate, timpul ni se termina maine, peste trei zile sau peste o luna. Si Tiffany stia exact cat timp ii mai ramasese. Desi nu prea putea sa fie puternica intr-un astfel de moment, isi spuse ca nu ar vrea ca ultimele ei zile sa si le petreaca inchisa intr-o camera de hotel, plangand, daca putea sa le schimbe in niste zile frumoase, ultimele momente care nu puteau deveni niciodata amintiri, cel putin pentru ea. Asa ca se va bucura de fiecare lucru intalnit in calatorie, cum se bucura de rasaritul soarelui din ocean pe care il vedea pe geam.

   Dupa un zbor destul de lung, fratii Carter au ajuns pe insula mult visata de Tiffany. S-au cazat la singurul hotel de acolo fara probleme, pentru ca in acel moment nu erau prea multi turisti acolo. In timp ce il astepta pe fratele sau sa se intoarca de la receptie, ii cazura niste reviste pe care le cumparase mai devreme. S-a aplecat sa le ia, dar un tanar i le stransese deja. 

   -Multumesc, zise Tiffany.

   -Nu ai pentru ce, raspunse el, zambind apoi se indrepta spre scarile hotelului.

   La scurt timp, Kris s-a intors. Aveau camera la parter, fiindca nu vroia ca Tiffany sa faca vreun efort. S-au dus in camera, si au despachetat lucrurile, apoi au dormit pentru o jumatate de ora. Cand s-au trezit, Kris si Tiffany s-au plimbat prin imprejurimile hotelului, oprindu-se la o terasa. 

   Spre seara, Tiffany i-a spus lui Kris ca vrea sa se plimbe pe plaja. Fratele sau a intrebat-o daca sigur nu vrea sa o insoteasca, dar fata a raspuns ca va fi bine, sa nu isi faca griji, cel putin in ziua respectiva. A mers pe plaja mult timp, iar cand s-a asezat pe un sezlong, deja se facuse intuneric bine. In timp ce privea oceanul, ascultand valurile care se spargeau linistite la tarm, cu gandurile aiurea, langa ea se aseza un baiat, acelasi care ii ridicase revistele de dimineata.

   -Hei...spuse el.

   -Buna, raspunse ea zambind. Credeam ca sunt singura de pe plaja.

    -Se pare ca nu esti. Eu sunt Tristan.

   -Tiffany, imi pare bine. Esti turist, nu?

   -Da. La fel ca tine, nu?

   -Da. Cat stai aici, daca se poate stii? intreba fata, putin curioasa.

   -Doua saptamani. E locul meu de vacanta preferat.

   -E un loc frumos...Pacat ca eu nu pot ramane mai mult de inca sase zile...

   -Oh....da, chiar pacat. Nu vrei sa ne intoarcem la hotel? o intreba el. Te pot insoti, daca nu te deranjeaza.

   Tiffany ii spuse ca nu si pornira amandoi spre hotel. Erau la o distanta relativ mare si aveau ceva de mers. Cand mai erau cativa metri, Tiffany ameti si nu avu incotro decat sa se sprijine de Tristan. Acesta se ingrijora, o intreba daca avea ceva, iar ea insista ca nu, insa descoperi ca nu mai putea sa mearga prea bine asa ca Tristan o lua in brate. La intrarea in hotel, ii vazu Kris, care se repezi imediat la ei.

   -Tiffany! Ai patit ceva?

   -Nu am nimic, fratioare...nu am nimic...Multumesc, Tristan, ii zise ea, cand acesta o puse jos.

   -Odihneste-te, bine? spuse el ingrijorat.

   -Desigur. Haide, Kris. Sa ne intoarcem in camera. 

   -Cine e Tristan? intreba Kris, dupa ce o ajuta sa se aseze pe fata pe patul ei.

   -E turist, ca si noi. L-am vazut prima data azi, in hotel si pe plaja a venit sa vorbeasca cu mine.

   -Aha. Si? Cum e?

   -Cumsecade. Nu-ti face griji, nu sunt in masura sa ma atasez prea tare de cineva. Stiu, crede-ma. Si nici nu vreau sa se ataseze cineva de mine. Ar fi teribil, mai ales pentru acel cineva. Eu...deja nu mai contez....spuse Tiffany, apoi adormi.

   A doua zi, descoperi ca fratele ei deja se gandise ce vor face in acea zi. Astfel, ei s-au trezit, destul de tarziu, au luat micul dejun la restaurantul hotelului, apoi s-au dus sa vada acvariul, in care se gaseau diverse specii de pesti mari si viu-colorati, unii dintre ei, apoi la gradina zoologica. Acolo, s-au intalnit cu Tristan, care cerceta cu atentie zona reptilelor. Kris s-a imprietenit repede cu Tristan, iar acesta din urma si-a petrecut restul zilei cu fratii Carter.

   Ziua urmatoare, Tiffany si Tristan au spus ca vor sa vada rasaritul, iar Kris s-a prefacut foarte obosit, zicand ca nu vrea sa se trezeasca asa devreme. Asa ca Tiffany a mers doar cu Tristan pe plaja. Amandoi urmareau fascinati transformarea culorilor, atat ale cerului, cat si ale oceanului, in momentele in care soarele se inalta tot mai sus pe cer, cand Tiffany s-a gandit ca Tristan se apropie prea mult de ea si ar fi incorect ca el sa nu stie adevarul, sumbrul ei adevar. Asa ca incerca sa isi gaseasca cuvintele pentru a-i explica ce se intampla cu ea.

   -Tristan, trebuie sa iti spun ceva...

   -Da, spune...E vreo problema?

   -Da. Cu mine. Peste 4-5 zile, nu stiu, bineinteles exact cand, voi...

   -Vei pleca de aici? intreba el.

   -Da. Dar nu numai de aici. Voi pleca. De tot. Am o bacterie necunoscuta in mine...nu stiu cum de am contactat-o, iar doctorii spun ca nu au ce sa imi faca. Mai am doar aceste cateva zile de trait....

   Tristan, care o privise pana atunci in ochi, o imbratisa si o saruta. Apoi ii spuse ca asta nu e adevarat. Si de ce ar inventa asa ceva.

   -Tristan, te rog, nu mai face asa ceva. Si nu inventez nimic. E adevarat, din pacate. Ti-am spus pentru ca asa e corect, sa stii si tu....

   -Tu chiar vorbesti serios?

   -Da. Din pacate...

   -Si acum ce ar trebui sa fac? zise el, asezandu-se pe nisip.

   -In legatura cu ce? intreba Tiffany, asezandu-se si ea langa el.

   -Cu tot ce incep sa simt...Nu iti dai seama...?

   -Ba da. De aceea ti-am spus. Si nu vreau sa incepi sa simti ceva. Pentru ca vei suferi. Si nu vreau asta. Poate era mai bine daca nu te cunosteam....

   -Dar m-ai cunoscut, nu poti schimba realitatea....Ce ar trebui sa fac acum, Tiffany?

   -Poti pleca oricand, te poti preface ca nu ma cunosti, cum vrei tu...promit ca nu ma deranjeaza, daca e spre binele tau.

   -Nu pot sa fac asta! Ai innebunit?! Daca raman langa tine pana la sfarsit, iti convine?

   -Mai intrebi? Ar fi perfect. Sa te am pe tine si pe fratele meu langa mine...

   -Atunci, asa ramane.  

   Din acea zi, Tristan a fost mereu langa Tiffany, insotind-o in fiecare loc pe care aceasta il vizita impreuna cu Kris...Dar, cum timpul pare ca trece de doua ori mai repede cand se apropie ceva foarte neplacut, a venit si ultima zi a lui Tiffany...Seara ametise foarte tare si nu mai fusese in stare sa mearga, ca in ziua in care l-a cunoscut pe Tristan. Cu toate acestea, ea a insistat sa mearga sa vada pentru ultima data rasaritul, alaturi de ei, Kris si Tristan. 

   

   Cei doi i-au respectat dorinta. Au intins-o pe un sezlong, si ei s-au asezat in genunchi, de o parte si de alta a ei... Si astfel, tinandu-le, de mana pe persoanele cele mai importante pentru ea din ultima vreme, Tiffany a inchis frumosii ei ochi, odata cu o sclipire rosiatica a soarelui proaspat inaltat deasupra apei.