Farul

  

  Intr-o zi racoroasa de septembrie, domnisoara profesoara Kate i-a dus pe copii intr-o excursie la farul din micul port, dorind sa le arate privelistea extraordinara de care aveai parte din varful farului. Aceasta excursie, pe care o asteptau cu totii de vreo doua saptamani, nu era doar de distractie. Scoala lor organiza un concurs "Cea mai buna descriere a farului", iar copiii puteau inscrie compuneri, desene sau fotografii. 

   -Copii, va rog sa aveti mare grija la trepte, le zise Kate elevilor entuziasmati, inainte sa urce pana in varf.

   Odata ajunsi acolo, toti cei prezenti, inclusiv Kate, si-au schimbat brusc atitudinea, nemaifiind galagiosi sau nerabdatori, ci admirand marea agitata, cu valurile din ce in ce mai mari izbindu-se de stancile ce se vedeau in apropiere.

   -Domnisoara, ne puteti spune, va rog, povestea lui Megan si a lui James? zise o eleva, dupa ce facu cateva fotografii. Mi-au spus cate ceva si bunicii mei, dar cred ca dumneavoastra stiti mai bine.

   -Desigur, Helen, bine ca mi-ai adus aminte, raspunse Kate, care pana atunci statuse ingandurata. Toata lumea, va rog sa fiti atenti! Va voi spune povestea unor tineri, pe nume James si Megan, care au avut o legatura foarte stransa cu acest far. Aceasta poveste se gaseste si in cartea unui scriitor din acea vreme, Richard May, pe care o puteti gasi la biblioteca. Cred insa ca e mai potrivit sa o auziti chiar aici, in far, pentru a o intelege mai bine.

   ~ Acum cateva zeci de ani, ingrijitor era aici domnul Joseph. El avea o fetita, Megan, care la acea vreme avea cinci ani. Inca de pe atunci, ea era fascinata de far si statea adesea cu tatal ei cand acesta isi petrecea noptile in acest loc. Intr-una din acele nopti, a fost o furtuna nemaivazuta, cu valuri uriase care se loveau cu putere de stancile ascutite, fulgere care brazdau cerul acoperit de nori negri si tunete care pareau a fi lovituri de tun, de parca marea se pregatea de un razboi cu un inamic nevazut. Deodata, Joseph, care o pusese pe Megan mai la adapost, a vazut o corabie care se lupta sa ramana deasupra apelor care se cascau in fata lor, amenintand sa o inghita. Fara sa stea pe ganduri, Joseph a indreptat lumina farului spre un loc unde nu erau stanci de care corabia sa se sfarame. Cu ajutorul lui, cei de pe corabie au putut ajunge in siguranta in port si s-au adapostit la han. Trei persoane de pe vas au ramas in port, mutandu-se acolo definitiv. Este vorba de Harold si cei doi baieti ai lui, micutii James si Dean.

    Harold si Joseph au devenit in scurt timp buni prieteni, Harold fiindu-i foarte recunoscator ca ii ajutase in seara in care corabia pe care calatoreau era sa se scufunde. De asemenea, Megan se imprietenise cu cei doi copii ai lui Harold si se intelegeau de minune. Viata in port a continuat, impreuna cu toti locuitorii lui si farul care era salvarea multor vieti in timpul furtunilor ce au urmat. 

   Cincisprezece ani mai tarziu, Megan era logodita cu James, fiul cel mare al lui Harold. Cei doi urmau sa se casatoreasca in scurt timp, cand James a primit o scrisoare de la matusa lui, in care spunea ca este foarte bolnava si ca vrea sa ii mai vada pe el, fratele si tatal lor inca o data, inainte sa fie prea tarziu. Cei trei s-au imbarcat pe primul vas care mergea spre satul indepartat al matusii, iar inainte de a pleca, James i-a spus lui Megan sa il astepte peste o saptamana, la vechiul far. Saraca Megan nu prea vroia sa isi lase viitorul sot sa plece, spunand ca avea o presimtire ca se va intampla ceva rau, dar James nici nu dorea sa auda de asa ceva, spunand ca o saptamana va trece imediat si vor putea fi impreuna din nou, continuandu-si pregatirile pentru nunta.

   Asa cum a prevazut James, zilele s-au scurs repede si a venit imediat ziua mult asteptata de Megan, in care cei trei urmau sa se intoarca acasa. Cu toate ca se mai linistise, fata a inceput sa se ingrijoreze iar, cand, indreptandu-se spre far, a inceput din senin sa ploua foarte tare, in timp ce vantul misca furios valurile marii. Pana a urcat ea toate treptele, nori grei intunecasera cerul . Incepuse o furtuna ca in acea noapte din urma cu cincisprezece ani, in care James impreuna cu fratele si tatal lor ajunsesera cu bine in port. 

   Fiind mult mai constienta de pericole decat fusese cand era mica, Megan era ingrozita ca ceva foarte rau i s-ar putea intampla lui James si celorlalti. Si intr-adevar, peste cateva minute, vazu printre talazuri corabia pe care erau cei trei barbati pe care ea ii astepta cu sufletul la gura. Dar acea noapte avea sa fie diferita, fiindca, de aceasta data, nu s-a terminat cu bine. 

   Biata Megan privea ingrozita cum corabia pierdea lupta, fiind tarata de curenti, pana cand, momentul sfaramarii ei de stancile periculoase fu dezvaluit la lumina fugara a unui fulger. In scurt timp, s-a scufundat cu totul. Vazand asta fata si-a pierdut mintile de durere, neintelegand prea bine ce sa petrecuse cu cateva clipe inainte. 

   Atunci, Joseph a urcat repede in far, dandu-si seama ca fiica lui e acolo, asteptandu-l pe James, asa cum ii ceruse el. Dar, cand a ajuns in varf, era prea tarziu pentru a o impiedica pe Megan sa faca ceva necugetat, fiindca fata deja se aruncase de pe balustrada. ~

    Toti copiii o ascultasera cu mare atentie pe Kate, iar cand au auzit sfarsitul s-au intristat nespus.

   -Saracii Megan si James...si ceilalti oameni de pe corabie care au pierit atunci...suspina Helen.

   -Da, intr-adevar, e foarte trist...Haideti, sa mergem...Am stat destul aici. Si nu uitati sa va pregatiti materialele pentru concurs, a spus Kate, uitandu-se pentru ultima data la balustrada de pe care se spunea ca s-a aruncat Megan, innebunita de durere si furie pe marea nemiloasa care i-a rapit logodnicul.