Nathaniel, agitat si dezorientat, se indrepta
spre gura de metrou. Cobori pe scarile normale, nu pe cele rulante, fiindca tot
ce isi dorea era sa se miste, sa simta ca nu sta pe loc, chiar daca nu se ducea
undeva cu un scop precis.
Era
ora 21, in ajunul Sanzienelor. Nu-l deranja absolut deloc privirile celorlalti
oameni, ce se uitau la tricoul si jeansii lui uzi – afara ploua si el nu
avusese umbrela cu el. Dar s-a bucurat, intr-un fel, fiindca picaturile de
ploaie ce s-au oprit sa se odihneasca pe hainele lui l-au mai linistit.
Dave
il suparase din nou. Nu putea suporta sa vada cum fratele sau mai mare il ia
peste picior in fata colegilor de la dans. Intotdeauna Dave trebuia sa iasa in
evidenta, intotdeauna trebuia sa para ca stie totul despre istoria valsului,
despre miscarile propriu-zise...si chiar despre compozitorii muzicii pe care
repetau. Si intotdeauna trebuia sa-l provoace pe Nathaniel, sa il enerveze atat
de tare incat el sa greseasca. Sa greseasca si sa vada privirea aceea aroganta
a Christinei si zambetul ei ce se vrea a fi intelegator, dar nu-l face decat sa
vrea sa intre in pamant de rusine. Si in plus, prof. Smith l-a mai si pus pe
Dave sa danseze cu Christine, zicand ca ar face o pereche grozava. “
Mda…minunatul meu frate…” isi spuse Nathaniel si pleca inainte de a se sfarsi
repetitiile.
Hoinari
pe tot peronul, asteptand. Avea de gand sa mearga pana la capatul liniei – asta
il linistea intotdeauna. Deprinsese straniul obicei de a studia oamenii din
vagonul in care intra, incercand sa le ghiceasca povestea, sa vada dincolo de
expresiile lor triste, pentru a ii intelege. In sfarsit, sosi metroul. Se urca,
dar nu avea rabdare sa stea pe scaun. Isi cauta castile prin buzunare si porni
ultima melodie ascultata – Linkin Park, In the end.
Pe
masura ce statiile treceau una cate una, agitatia ii scazu. Pe cand se apropiau
de capatul liniei, ceva ii atrase atentia: un tipstatea in spatele unei fete ce parea foarte
speriata, asteptand sa coboare. Se apropie de ei, incercand sa nu atraga
atentia barbatului. La o privire mai atenta, vazu ca in mana lui, bine ascuns,
era un pistol. Imediat se gandi ca trebuie sa faca ceva.
-Sarah!
Ce ma bucur ca te vad pe aici! Verisorul tau mi-a spus ca are nevoie urgenta de
tine, zise el, facandu-i discret fetei cu ochiul, sperand ca aceasta ii va
intelege jocul.
-Hey…incerca
ea sa zambeasca. Nu stiu daca pot veni chiar acum…
-Dar
trebuie neaparat! insista el si o lua de mana.
Mersese
prea departe. Tipul ii dadu drumul fetei si acum il imobiliza pe el – era un
metrou vechi, prin zona nu era niciun paznic si mai ramasesera doar vreo
doi-trei oameni in vagon, ce citeau, avand si ei castile in urechi. Nathaniel
incerca sa se elibereze, dar nu reusi. Pistolul barbatului se descarca. Se
prabusi, iar intunericul se asternea incet peste imaginea tipului furios si a
fetei ingrozite. Mai departe, nimic nu mai avu sens. Intre timp, ajunsesera la
capatul liniei.
Christine
si Dave au devenit un cuplu la scurt timp dupa moartea lui Nathaniel. Intr-o seara
frumoasa de vara, se intorceau din parc. Au hotarat sa ia metroul, fiindca fata
se simtea obosita si ii era putin rau. Pe cand asteptau, Christinei deodata i
se facu frig.
-Dave,
da-mi, te rog, hanoracul tau, spuse ea, vazand ca acesta si-l daduse jos.
-S-a
intamplat ceva?
-Mi-e
doar foarte frig.
-Aici
e destul de cald, Chris…
-Mi-a
fost cald si mie, pana acum cateva momente. Nu stiu ce se intampla.
Mai
apoi, pe cand stateau pe scaune, asteptand urmatoarea statie, Christine simti
cum cineva ii mangaie parul. Crezu ca e Dave, dar acesta se juca pe telefon. Se
sperie, fiindca nu era nimeni pe scaunul de alaturi, dar nu spuse nimic.
Ajunsa
acasa, nu scapa de senzatia neplacuta si ciudata de frig decat dupa ce isi lasa
geanta pe scaun, se schimba de haine si se apuca sa mai citeasca putin pentru
lectia de literatura engleza.
Peste
o saptamana, Christine merse la biblioteca. In timp ce cauta o carte de care
avea nevoie, Joseph Andrews, lumina
se opri brusc. Isi scoase telefonul din geanta, incercand sa se foloseasca de
lumina lui pentru a vedea pe unde merge. Dar ramase ingrozita, fiindca in fata
ei statea Nathaniel. Tipa, dar tocmai atunci se reaprinse lumina. Toti cei din
incapere se uitau la ea, intrebandu-se de ce oare a strigat ea. Uitand de carte
si de orice altceva, a iesit in fuga din biblioteca, oprindu-se putin in fata
oglinzii de la baie. Spaima i se citea in ochi, dar incerca sa se linisteasca,
inainte de a merge la seminarul cu scorpia de profesoara ce avea s-o tortureze
doua ore. Poate totusi era bine, fiindca asa nu ar mai fi avut timp sa se
gandeasca la ce vazuse. Inainte sa intre insa in clasa, ii dadu mesaj lui Dave
– “L-am vazut pe Nathaniel.”
Cand
vazu mesajul, Dave se nelinisti imediat – stia ca nu ii sta in fire Christinei
sa se sperie de orice si stia ca fata nu ar fi facut asemenea glume pe seama
fratelui sau. Desi Dave se purta adesea ca cel mai mare nesimtit cu el, ii era
foarte dor de Nathaniel si, de cand acesta ii parasise pentru totdeauna, isi
daduse seama cat de mult rau i-a facut. Realizase ca incercase sa il faca pe
fratiorul lui sa vrea sa se autodepaseasca folosind metoda gresita. Voia ca
Nathaniel sa fie foarte bun in orice activitate, dar facand pe seful cu el si
tratandu-l de sus nu isi atrasese decat o profunda antipatie. Stia ca Nathaniel
isi pierduse tot respectul pe care il avusese candva pentru el. Si ii parea
teribil de rau pentru asta, dar acum nu mai avea ce sa faca. Nathaniel nu mai
era cu ei si nu avea sa mai fie niciodata. Sau poate o parte din el ramasese
inca acolo? Asta parea sa indice mesajul Christinei. Ii veni o idée, care ii
starui in minte restul timpului cat a stat la munca – sa discute cu Amelia.
Amelia era cea pe care
Nathaniel incercase sa o salvezi atunci cand isi pieduse el viata. Chiar cand
usile metroului s-au deschis, in acele momente teribile cand baiatul se
prabusea, pe peron se aflau cativa oameni ai legii. Acestia l-au prins pe
ucigas, care nu i-a mai putut face nimic fetei.
Bineinteles,
Amelia a ramas langa Nathaniel, mergand cu el si la spitalul la care l-au dus.
A participat apoi si la inmormantare, simtindu-se extrem de vinovata. Dar Dave,
parintii si prietenii baiatului nu o vedeau asa, nu ii gaseau nicio vina si
chiar o tratau cu afectiune, apreciind ca era alaturi de ei.
Timpul
a trecut, iar fata a tinut legatura cu familia lui Nathaniel. De multe ori, Dave
si mai apoi, Dave si Christine au venit pe la ea, pentru a discuta despre baiat
si nu numai. In timpul acestor vizite, Dave obsevase in biblioteca Ameliei
cateva carti legate de diverse fenomene stranii. Intr-adevar, fata era
pasionata de astfel de lucruri.
Dave
si Christine stateau pe canapeaua din sufrageria Ameliei. Christine i-a
povestit toate lucrurile ciudate care i s-au intamplat in ultima vreme.
-Crezi
ca e intr-adevar Nathaniel? intreba Dave.
-Totul
pare sa indice asta, raspunse Amelia, care ascultase cu atentie.
-Dar
de ce nu imi apare mie? Eu l-am facut sa se simta ingrozitor de multe ori, mie
ar trebui sa imi poarte pica.
-Dave,
e adevarat, dar…nu stiu… Ma gandesc ca poate…ceva mai mult de atat il leaga de
Christine. Imi cer scuze ca va spun asta sincer, dar ar cam fi singura
explicatie.
Cei
doi se uitara la ea uimiti. “Sa fie oare posibil?”se gandea Christine. “Oh,
Doamne, am fost un dobitoc, daca e adevarat…” ii trecu prin minte lui Dave.
-E
vreo cale de a afla sigur? intreba el.
-Cred
ca tocmai asta ar vrea si Nathaniel…si de aceea ii tot apare Christinei… Ar fi
prea mult daca v-as cere sa ma lasati sa intru in camera lui? Adica…de cand
sunt mica pot simti chestii…si am avut diverse experiente ciudate, uneori
infricosatoare, dar care s-au dovedit a fi cat se poate de reale.
-Nu,
Amelia. Nu e nicio problema. Vreau sa fac si eu, macar acum, ceva bun pentru
fratele meu. Hai sa mergem.
Pana
sa soseasca la casa lui Dave, se inserase, asa ca nucul batran din fata camerei
lui Nathaniel arata impunator, iar dinauntru, fereastra parea un adevarat
tablou. In acea camera intra Amelia, doar ea, pentru ca le spusese ca trebuie
sa fie singura. Fiindca Nathaniel incercase sa o salveze desi nu o cunostea,
fiindca el practic murise pentru ea, se formase o legatura intre ei. Tocmai pe
aceasta legatura se baza acum Amelia.
Se
plimba prin incapere, se aseza putin pe pat, apoi se ridica si isi trecu mana
peste cartile lui Nathaniel. Mai apoi, se aseza pe scaunul de la birou. Atunci,
totul se schimba. Pe fereastra se vedeau cazand fulgi mari. Usa camerei se
deschise si intra Nathaniel. Parea foarte agitat, dar si incantat. Isi dadu
geaca jos, nu inainte de a scoate din buzunar un breloc frumos, in forma de
stea. Se aseza la birou, rupse o hartiuta din agenda si scrise: “All the stars
are coming out tonight / They're
lighting up the sky tonight for you, for you…”
Aici,
viziunea se intrerupse, dar pentru Amelia fusese de ajuns. Intelesese. Ii chema
pe Dave si Christine, ce asteptau nelinistiti in hol.
-Christine,
incepu ea, ai cumva un breloc in forma de stea la tine?
-Da!
Am, raspunse fata, scotand brelocul din geanta. L-am gasit pe scaunul meu de la
dansuri, in iarna de acum doi ani. Nu am stiut niciodata cine l-a pus acolo.
Era si un bilet cu nsite versuri din…
-Melodia
Rule the World a celor de la Take That, spuse Amelia.
-Exact!
Cum de ai stiut?
-Tocmai
l-am vazut pe Nathaniel scriindu-le, emotionat.
Pe
fetele lui Dave si Christine se asternu imediat uimirea, dar si o mare
tristete. Deci era adevarat, Nathaniel chiar simtise ceva pentru Christine. Dar
atunci,in acel moment, in camera patrunse o frumoasa lumina aurie si pacea se
putea simti in jur.
-Nathaniel
e bine acum, spuse Amelia. In sfarsit, Christine a aflat ceea ce el nu a reusit
sa ii spuna niciodata.
La
cateva zile dupa cele intamplate, Dave s-a trezit brusc in puterea noptii. Il
visase pe Nathaniel. Acesta ii spusese exact cat de mult tinuse la Christine si
de cat timp. Ii zisese si ca il iarta pentru tot ce i-a facut, fiindca a vazut
cat s-a chinuit dupa ce a murit el si a inteles de ce se purtase asa. Coplesit
fiind de acest vis uluitor, Dave i-a spus Christinei ca nu mai pot fi impreuna
deoarece, chiar daca stie ca fratele sau l-ar ierta, el nu vrea sa traiasca
simtind ca are alaturi persoana pe care Nathaniel o adorase.
