joi, 12 noiembrie 2015

Experimente literare - curs de Creative Writing. Fragment unic

Domnul Black mergea cu pași grăbiți pe străduța întunecată. Se uita din când în când în spate, hăituit de ceva nevăzut. Fir-ar să fie, gândi el, nu plănuisem așa ceva; de unde era să știu că idiotul de Morgan avea să facă infarct la vederea pistolului? Mă așteptam să riposteze cumva. Bine măcar că s-a întâmplat acum, în miez de noapte, într-un loc necălcat de picior de om cinstit. 
Se îndrepta spre biroul său dărăpănat, jegos - oglindă a sufletului său (sau mai degrabă a firii sale, fiindcă suflet nu se putea spune că avea). 
Ușa de la intrare scârțâi când o deschise. Se duse spre dulap, părându-i-se că vede, cu coada ochiului, o umbră târându-se pe peretele de lângă el. 
Doar nu cumva... își zise.
Extrem de agitat, scoase din buzunarul hainei pachețelul său prețios și bilețelul ce cauzase tot șirul acela de întâmplări soldat cu moartea lui Morgan. Biletul îi căzu înainte să îl așeze între paginile soioase ale unei cărți. 
Umbra ciudată era acum pe podea, holbând parcă niște ochi albi la el. Enervat de propria neliniște, încercă să nu-i dea atenție, dar ridicând bucățica de hârtie observă o dungă subțire de sânge prelingându-se, murdărindu-i degetele. 
Nu se poate așa ceva! exclamă el cu glas tare. Doar nu mă apucă acum mustrări de conștiință. Aveam impresia că nici nu știu ce-i aia. 
Ușa de la camera alăturată se deschise. Băiatul care se ocupa de contabilitate intră, umil, să vadă ce pățise șeful său:
-Vă pot ajuta cu ceva, domnule Black?
-Nu, White, îi răspunse bărbatul, încercând să se calmeze. Omul acesta nu trebuia să bănuiască nimic. Nimeni nu trebuia. De fapt, poți să pleci, presupun că ai și tu o familie la care trebuie să ajungi.
-Desigur, domnule, spuse White politicos. 
Ce s-o fi întâmplat cu nenorocitul ăsta? gândi el. Nu a observat niciodată că sunt și eu o ființă omenească, iar acum dintr-o dată îi pasă de familia mea!
Intrigat, dar bucuros totuși să plece de acolo, White își luă haina și ieși. Domnul Black se așezase la birou, uitându-se fix la scaunul din fața lui, ca și cum cineva ar fi fost așezat acolo. După ce aproape că amuțise, strigă dintr-o dată:
-Nu! Nimeni n-are să afle!
White își dădu seama că uitase cadoul pentru Rosie, fetița lui. Cu părere de rău se întoarse. Apropiindu-se de ușa de la intrare, auzi zgomote ciudate. Intrând, văzu hârtiile de pe birou împrăștiate, scaunele răsturnate și pe domnul Black căzut pe spate lângă calorifer. Mai multe firișoare de sânge se scurgeau din capul său pe podea. 
Nu asta îl îngrozi însă pe White - ci umbra întunecată care se vedea pe perete, dansând parcă în jurul mortului. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Ai sa imi spui ceva?